Board-ul FMI a aprobat a şasea evaluare a acordului cu România şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va acorda cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României (BNR).
Informaţia privind aprobarea tranşei a fost confirmată de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat la finele lunii octombrie la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie.
Acordarea tranşei trebuia discutată iniţial în board-ul FMI la jumătatea lunii decembrie, însă a fost amânată pentru luna ianuarie deoarece nu au fost aprobate la timp legea salarizării, bugetul pe 2011 şi reforma pensiilor.
O nouă misiune FMI va veni la Bucureşti pe data de 25 ianuarie pentru a evalua îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al acestui an şi discuţii privind un nou acord, de tip preventiv. Ultima evaluare a acordului va avea loc în perioada aprilie-mai, când vor fi analizate criteriile agreate pentru primul trimestru şi vor fi definitivaţi parametrii finali ai noului aranjament.
Suma primită până în prezent de la Fond se ridică la 11,27 miliarde de euro, la care se va adăuga tranşa aprobată vineri, precum şi ultima partea a împrumutului, de 874 milioane de drepturi speciale de tragere (circa un miliard de euro).