x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI: Asia ar pierde cel mai mult dacă economia globală se va diviza 

FMI: Asia ar pierde cel mai mult dacă economia globală se va diviza 

30 Oct 2022   •   21:30
FMI: Asia ar pierde cel mai mult dacă economia globală se va diviza 

Asia-Pacific are mai mult de pierdut decât orice altă regiune în cazul în care sistemul comercial global se va diviza în urma tensiunilor geopolitice, a avertizat Fondul Monetar Internațional, citat de CNBC.

Țările din Asia și din Pacific ar putea pierde peste 3% din produsul intern brut dacă comerțul va fi întrerupt în sectoarele afectate de recentele sancțiuni impuse Chinei de către SUA și dacă barierele netarifare din alte domenii vor fi ridicate la "nivelurile din epoca Războiului Rece", a afirmat instituția într-un studiu.

Aceasta este de două ori mai mare decât valoarea pierderilor anuale preconizate la nivel mondial.

Sectoarele din țările asiatice ar putea suferi pierderi medii de locuri de muncă de până la 7%, a adăugat FMI.

"Asia riscă să piardă foarte mult, deoarece este un actor-cheie în lanțurile de aprovizionare globale și, într-o lume fragmentată, riscă să piardă mai mult decât oricine altcineva", a declarat Krishna Srinivasan, directorul Departamentului Asia și Pacific din cadrul FMI, .

Semnele de fragmentare globală au apărut în timpul războiului comercial dintre SUA și China în 2018. Dar, de atunci, au apărut și semne mai îngrijorătoare, precum războiul dintre Rusia și Ucraina. Sancțiunile impuse Rusiei au adăugat și mai multă incertitudine în jurul relațiilor comerciale, a precizat FMI.

Incertitudinea politică în jurul comerțului, nu doar restricțiile în sine, ar putea împiedica activitatea economică, deoarece firmele își opresc angajările și investițiile, iar firmele noi amână intrările pe piețe, a spus FMI.

De exemplu, FMI a constatat că tensiunile comerciale dintre SUA și China din 2018 au redus investițiile cu aproximativ 3,5% după doi ani.

Organismul internațional îndeamnă țările să elimine restricțiile comerciale dăunătoare și să reducă incertitudinea printr-o comunicare mai clară a obiectivelor politice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asia