x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI: Economia lumii e în cădere în 2015 şi 2016

FMI: Economia lumii e în cădere în 2015 şi 2016

de Daniela Ivan    |    20 Ian 2015   •   20:35
FMI: Economia lumii e în cădere în 2015 şi 2016
Sursa foto: Mu Yu/Xinhua/Agerpres

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările de creştere a economiei mondiale la 3,5% în 2015 şi la 3,7% în 2016, comparativ cu un avans de 3,8% anul acesta şi 4% anul viitor, prognozate în octombrie, se arată în raportul "World Economic Outlook", publicat luni. Preţul mai scăzut al ţiţeiului, deprecierea euro şi a yenului şi potenţialul mai redus de creştere în multe state au afectat economia mondială de la prognozele din octombrie.

Cea mai mare scădere o va înregistra Rusia al cărui PIB va scădea cu 3% în acest an şi cu 1% anul viitor, faţă de 3,5% în 2015 şi 2,5% în 2016, prognozat în octombrie. În schimb, economia americană va fi în creştere. SUA va înregistra un avans economic de 3,6% în acest an, în urcare faţă de proiecţia din octombrie, de 3,1%. FMI apreciază că preţul scăzut al petrolului şi politica monetară încă relaxată vor avea un impact pozitiv asupra economiei americane, în pofida majorării treptate a dobânzii cheie şi a reducerii exporturilor din cauza aprecierii dolarului.

FMI a înrăutăţit estimările de creştere a economiei zonei euro, la 1,2% în 2015 şi 1,4% în 2016. Astfel, Germania ar urma să înregistreze un avans de 1,3% anul acesta şi de 1,5% anul viitor, în timp ce PIB-ul Franţei va creşte cu 0,9% în 2014 şi cu 1,3% în 2015.

Economiile emergente din Europa (unde este inclusă şi România) ar urma să înregistreze o creştere de 2,9% anul acesta şi de 3,1% anul viitor, faţă de un avans de 5,1% în 2014 şi de 5,4% în 2015 prognozat în octombrie.

Avansul economiei chineze va fi moderat, la aproximativ 6,8% în 2015 şi 6,3% în 2016, iar PIB-ul Japoniei va creşte cu numai 0,6% în 2015 şi 0,8% în 2016. Creşterea va fi sub estimări şi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, din cauza turbulenţelor politice din regiune.

×