x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI: Economia României va crește cu 6% în acest an

FMI: Economia României va crește cu 6% în acest an

06 Apr 2021   •   17:50
FMI: Economia României va crește cu 6% în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătățit estimările privitoare la economia României, preoconizând că aceasta va crește cu 6,4% în 2021. Acest procent va fi depășit doar de Spania, a cărei economie va înregistra un acans de 6,4%, arată ultimul raport "World Economic Outlook".

În octombrie 2020, FMI transmitea că progresul Româmniei va fi de 4,6% în acest an. 

Și pentru anul viitor, instituția financiară și-a majorat prognoza, spunând că PIB-ul țării noastre va crește cu 4,8%, comparativ cu doar 3,9%, la estimarea anterioară. Astfel, performanțele economiei româneşti vor fi peste media europeană, de 4,5% în acest an şi de 3,9% anul viitor.

Bugetul de stat al României pe 2021 a fost alcătuit pe o creștere de 4,31%.

Și Banca Mondială a îmbunătăţit, în luna martie, estimările privind evoluţia economiei româneşti, arătând un avans de 4,3% a PIB-ului în 2021, față de creșterea de 3,5% prognozată în ianuarie.

Însă estimările privind inflația nu sunt la fel de favorabile, FMI considerând că prețurile vor crește cu 2,8%, mai mare față de avansul de 2,5% prognozat în toamnă. Aceasta ar scădea la 2,1% în 2022.

Deficitul de cont curent al României se va reduce cu sub 5% din PIB în 2021, de la 5,1% în 2020, iar în 2021 cu 4,7% din PIB.

FMI se așteaptă ca economia globală să crească cu 6% în acest an și cu 4,4% în 2021, de la o contracție de 3,3% în 2020.
"Contracţia din 2020 este cu 1,1 puncte procentuale mai mică decât ceea ce estimam în raportul WEO din luna octombrie, graţie unor creşteri peste aşteptări în a doua jumătate a anului în majoritatea regiunilor, după ce restricţiile au fost relaxate iar economiile s-au adaptat la noile condiţii de lucru. De asemenea, estimările pentru 2021 şi 2022 au fost revizuite în sus cu 0,8 puncte procentuale, respectiv 0,2 puncte procentuale comparativ cu cele din luna octombrie, graţie noilor măsuri de sprijin fiscal dintr-o serie de mari economii şi revenirea susţinută de vaccinuri din a doua jumătate a acestui an", arată FMI.

 

×
Subiecte în articol: FMI economie