x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondul suveran al Norvegiei a avut un randament de 131 miliarde dolari

Fondul suveran al Norvegiei a avut un randament de 131 miliarde dolari

27 Feb 2018   •   12:25
Fondul suveran al Norvegiei a avut un randament de 131 miliarde dolari

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care gestionează active în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, a realizat anul trecut un randament de 131 miliarde dolari, pe fondul evoluţiilor favorabile ale burselor din întreaga lume care au dus la creşterea valorii portofoliului fondului.

 

Într-un comunicat publicat marţi, Fondul suveran al Norvegiei a informat că în 2017 a generat un randament al investiţiilor echivalent cu 13,7%, dublu comparativ cu randamentul de 6,9% înregistrat în 2016.

"În total, randamentul cumulat realizat de fond de la înfiinţarea sa a trecut de 4.000 de miliarde de coroane norvegiene (511,18 miliarde dolari). Un sfert din acest randament a fost generat în 2017, care a fost un an foarte bun pentru fond", a informat într-un comunicat Yngve Slyngstad, directorul general de la Norges Bank Investment Management, divizia Băncii Centrale a Norvegiei care gestionează fondul suveran de investiţii.

"Din nou, investiţiile noastre în acţiuni au avut cele mai bune performanţe cu un randament de aproape 20%", a precizat Yngve Slyngstad. Stocul de acţiuni al fondului a generat un randament de 19,4% în 2017, în timp ce investiţiile în instrumente cu venit fix au generat un randament de 3,3% iar investiţiile în imobiliare au avut un randament de 7,5%.

Cele mai mari investiţii în acţiuni ale fondului Norvegiei sunt în titluri Apple Inc, în valoare de 66 miliarde de coroane, urmate de un portofoliu de acţiuni Nestle în valoare de 51 miliarde de coroane şi acţiuni în valoare de 50 de miliarde de coroane la Royal Dutch Shell. Pe partea investiţiilor în instrumente cu venit fix, cele mai mari portofolii ale fondului sunt formate de obligaţiunile guvernamentale americane, japoneze şi germane.

La finele anului trecut acţiunile reprezentau 66,6% din portofoliul Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, aproape de ţinta de 70%, în timp ce investiţiile în instrumente cu venit fix reprezentau 30,8% din portofoliu iar restul de 2,6% era investit în imobiliare.

Anul trecut, Guvernul norvegian a retras 61 de miliarde de coroane din fondul suveran, după ce în 2016 prăbuşirea preţului petrolului a obligat autorităţile de la Oslo să recurgă pentru prima la banii fondului suveran de investiţii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: fond suveran Norvegia randament petrol