Ministerul de Finanţe susţine că banii aprobaţi joi de Banca Mondială intră în Trezorerie abia în septembrie.
Primul împrumut de la Banca Mondială, în valoare de 300 de milioane de euro, va intra în Trezoreria statului în luna septembrie, creditul având ca destinaţie finanţarea deficitului bugetar, se arată într-un comunicat al MFP. "Ţinând cont de perioada necesară ratificării acordului de împrumut, conform uzanţelor în cazul împrumuturilor contractate de la instituţiile financiare internaţionale, tragerea primului împrumut pentru politici de dezvoltare, în valoare de 300 de milioane de euro, este estimată a avea loc în luna septembrie 2009", se arată într-un comunicat de la Finanţe.
Împrumutul acordat României va avea o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate.
Citește pe Antena3.ro