x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fonduri europene sunt, dar fermierii români nu prea reușesc să le atragă

Fonduri europene sunt, dar fermierii români nu prea reușesc să le atragă

de Adrian Stoica    |    29 Noi 2025   •   17:20
Fonduri europene sunt, dar fermierii români nu prea reușesc să le atragă
Sursa foto: În 2025, doar 30% dintre agricultori au reușit să obțină finanțare europeană sau națională

Deși fondurile europene continuă să ofere oportunități semnificative pentru modernizarea agriculturii, accesarea lor rămâne dificilă pentru o parte considerabilă a fermierilor.

În 2025, doar 30% dintre agricultori au reușit să obțină finanțare europeană sau națională, în timp ce 70% nu au accesat niciun tip de sprijin, fie din cauza birocrației, a cerințelor complexe de eligibilitate, fie din lipsa de resurse umane și financiare pentru pregătirea proiectelor, arată un sondaj de opinie realizat în rândurile fermierilor de către Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Situația este deosebit de dificilă pentru micii producători, care au nevoie de consiliere specializată și formare profesională pentru a gestiona etapele de proiect și cerințele administrative aferente. Politicile Uniunii Europene din perioada 2023–2027 se aliniază obiectivelor Pactului Verde European și ale Strategiei „De la fermă la furculiță”, vizând tranziția către o agricultură verde, sustenabilă și digitalizată.

 

În ce au investit agricultorii bani în 2025

Analiza datelor arată că în anul 2025 fermierii români au direcționat cea mai mare parte a investițiilor către modernizarea echipamentelor și utilajelor agricole, segment men܊ionat de 71,75% dintre respondenți. Această pondere ridicată confirmă faptul că modernizarea tehnologică rămâne prioritatea principală a mediului agricol, fiind esen܊ială pentru creșterea productivității, reducerea costurilor și îmbunătățirea eficienței energetice. Investițiile în mecanizare sunt sprijinite activ prin Planul Strategic PAC 2023– 2027, în special prin măsuri destinate fermelor mici ܈i mijlocii.

Un procent semnificativ, de 43,25%, a fost orientat către investiții aferente administrării fermei ܈i afacerii agricole – cum ar fi achiziția de software de gestiune, modernizarea spațiilor administrative, servicii de contabilitate și marketing sau consultanță pentru proiecte europene. Aceasta reflectă profesionalizarea treptată a managementului agricol și preocuparea tot mai mare pentru eficientizarea proceselor interne și conformitatea administrativă. Digitalizarea ocupă locul al treilea, cu 25%, marcând o tendință ascendentă în adoptarea tehnologiilor inteligente în agricultură. Fermierii încep să utilizeze soluții de monitorizare prin senzori, sisteme GPS pentru lucrările agricole, aplica܊ii mobile pentru gestionarea resurselor și tehnologii de tip „smart farming”. Chiar dacă procentul este încă modest comparativ cu media UE, el

semnalează tranzi܊ia treptată către agricultura de precizie. Un alt aspect important este faptul că 12% dintre fermieri au direcționat fondurile către men܊inerea activității curente (supraviețuire) – un indiciu al presiunilor economice resim܊ite în contextul cre܈terii costurilor de producție și al condițiilor climatice dificile. Această categorie reflectă nevoia de măsuri de sprijin suplimentare pentru consolidarea rezilien܊ei financiare a exploatațiilor agricole. Formarea profesională și instruirea resurselor umane (9,75%) și cercetarea–dezvoltarea–inovarea (8,75%) sunt domenii în care investițiile sunt încă limitate, de܈i esen܊iale pentru modernizarea pe termen lung a agriculturii. Aceste rezultate evidențiază necesitatea extinderii programelor de formare, inovare și transfer tehnologic, astfel încât fermierii să poată

valorifica pe deplin poten܊ialul digitalizării și al practicilor sustenabile. În ansamblu, structura investițiilor din 2025 indică o orientare predominant tehnologică, axată pe modernizare și mecanizare, dar și un decalaj între investițiile tangibile (echipamente) și cele intangibile (cunoaștere, inovare, formare).

 

×
Subiecte în articol: fonduri europene agricultori