x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Francul elveţian a depăşit 4,58 lei pe piaţa interbancară

Francul elveţian a depăşit 4,58 lei pe piaţa interbancară

23 Ian 2015   •   12:16
Francul elveţian a depăşit 4,58 lei pe piaţa interbancară

Cursul de schimb al leului în raport cu francul elveţian a crescut puternic în această dimineaţă pe piaţa interbancară, pendulând între 4,5327 lei/franc în jurul orei 9,20 şi 4,5849 lei/franc la 11,50, iar în jurul orei 12,00 se situa la 4,5822 lei/franc elveţian, scrie Agerpres. Moneda elveţiană s-a depreciat şi joi, faţă de leu, iar Banca Naţională a României a calculat un curs de 4,5152 lei/franc, peste cotaţia euro în raport cu leul, de 4,5005 lei/euro.

Moneda elveţiană a încheiat, săptămâna trecută, în apreciere puternică faţă de leul românesc, câştigând aproape 70 de bani în doar două zile, până la un curs oficial, calculat vineri de BNR, de 4,4228 lei/franc.

Săptămâna aceasta, însă, este posibil să asistăm la o depreciere mult mai mare a leului faţă de franc.

În data de 15 ianuarie 2015, francul elveţian s-a apreciat puternic pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani.

În aceeaşi zi, la Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotaţia din şedinţa de miercuri, de 3,7415 lei/franc.


×