x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Franks critică BNR pentru reducerea ratei dobânzii de politică monetară

Franks critică BNR pentru reducerea ratei dobânzii de politică monetară

de Daniela Ivan    |    08 Noi 2011   •   11:38

Jeffrey Franks, seful misiunii FMI pentru Romania, a declarat ca daca ar fi fost in locul lui Mugur Isaresu, guvernator la BNR, nu ar fi redus acum rata dobanzii. Ar mai fi asteptat cateva luni pana sa ia o decizie.

"Eu as mai fi asteptat cateva luni inainte sa operez o modificare a politicii monetare, daca eram in locul BNR. Dar acest lucru este doar o discrepanta minora intre viziunea noastra si cea a bancii centrale. (...) Adevarul este ca inflatia s-a redus puternic, iar masura este una adecvata atat timp cat vom vedea o consolidare a acestei reduceri", a spus Franks, citat de Mediafax. Totusi, seful FMI spune ca nu trebuie sa te uiti doar la inflatie, trebuie sa te uiti si la presiunile pe cursul de schimb, dar si la fluxurile de capital.

BNR a decis saptamana trecuta sa reduca, pentru prima data in ultimul an si jumatate, rata dobanzii de politica monetara, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%. Decizia a fost luata in contextul in care inflatia anuala a coborat la 3,45% in luna septembrie, nivelul minim de dupa 1990, si a intrat in intervalul tintit de BNR pentru acest an.

Seful FMI in Romania spune ca galagia politica din Romania si problemele din restul Europei sunt motivele principale pentru care increderea populatiei nu a revenit,.

"Unul din motivele pentru care increderea nu si-a revenit in totalitate este ca oamenii se uita si la restul Europei, iar acest lucru nu le da incredere. Poate fi, insa, si o chestiune de galagie politica, aici in Romania. Increderea oamenilor in activitatea economica va fi restaurata atunci cand ei vor vedea ca salariile cresc, somajul scade, iar odata cu revenirea cresterii economice se va construi un cerc virtuos", a spus Franks. Acesta a mai adaugat ca in tarile in care exista mai multa galagie politica increderea este mai mica. "Galagia politica este o expresie pe care economistii o folosesc atunci cand apare incoerenta in discursurile politice, ceea ce duce ulterior la slabirea increderii in economie", a continuat Franks.



×