x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UPDATE G7 decide plafonarea prețului țițeiului din Rusia. Cât va costa barilul de petrol

UPDATE G7 decide plafonarea prețului țițeiului din Rusia. Cât va costa barilul de petrol

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2022   •   10:12
UPDATE G7 decide plafonarea prețului țițeiului din Rusia. Cât va costa barilul de petrol
Sursa foto: Hepta

Grupul G7 vrea să plafoneze prețul țițeiului din Rusia livrat pe mare la circa 70 de dolari pe baril de la 5 decembrie 2022, scrie Reuters.

Grupul celor mai mari țări industrializate din lume vrea să plafoneze costul petrolului rusesc transportat pe mare începând cu 5 decembrie 2022, când intră în vigoare și embargoul UE. G7 vrea să  permită furnizorilor de servicii de shipping să exporte petrol rusesc numai la preţurile plafonate.

Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a transmis că UE va aplica din 5 decembrie 2022, prețul plafonat stabilit de G7. De la aceeași dată, blocul comunitar impune embargou asupra importurilor de țiței din Rusia.
"Sancţiunile noastre vor acoperi ţiţeiul brut pentru statele membre UE, deci nu vom mai cumpăra ţiţei rusesc începând din data de 5 decembrie, şi am acoperit posibilul decalaj de preţ pentru cumpărătorii internaţionali în cel de al optulea pachet de sancţiuni", a spus acesta.

Însă această măsură va avea un impact redus asupra veniturilor Federației Ruse, care și-a îndreptat deja exporturile spre statele din Asia, dintre care China este cel mai mare importator de petrol din lume. Totodată, India se situează pe locul doi iar această țară a luat locul rafinăriilor din UE. Unele rafinării din India plătesc pentru ţiţeiul rusesc din Urali cu circa 25-35 dolari pe barilm, față de cotația internațională. 

Deși obiectivul principal al G7 este să reducă finanțarea forțelor ruse care luptă în Ucraina, Moscova a anunțat deja că nu va mai livra deloc țiței la preț plafonat. 

Astfel că veniturile Rusiei din livrările de gaze naturale și petrol reprezintă 42% din total în 2022, ridicându-se la circa 196 de miliarde de dolari), arată datele Ministerului de Finanţe de la Moscova, în creștere față de 36%, respectiv 152 miliarde de dolari în 2021.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna ianuarie, a scăzut miercuri cu 2,95 dolari, ajungând la 85,41 dolari. 

 


 

×
Subiecte în articol: g7 pret baril petrol Rusia