x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Galaţi: Zonuri şi concedieri

Galaţi: Zonuri şi concedieri

de Daniel Mihalascu    |    05 Noi 2008   •   00:00

ArcelorMittal îşi va închide activitatea la Uzina de Laminate Plate (ULP) în cursul lunii decembrie, din cauza crizei financiare şi a scăderii numărului de comenzi de pe piaţa externă, potrivit unor surse din combinat.



Angajaţii ArcelorMittal care lucrează în această secţie au fost informaţi că ULP va fi închisă pentru o revizie care va dura aproximativ două săptămâni. Din acest punct de vedere nu se pune problema unor disponibilizări sau concedieri de persoane. Firmele care au în derulare contracte cu ArcelorMittal Galaţi întâmpină o serie de dificultăţi. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) recunosc acest lucru şi susţin că în ultima perioadă s-au primit notificări cu privire la concedierea a peste 300 de angajaţi. "Am înregistrat înştiinţări cu privire la concedierea colectivă a 304 persoane. De la 1 noiembrie, SC Atlas SA a disponibilizat 26 de persoane iar SC Pentatic SRL urmează să concedieze, din decembrie, 78 de salariaţi", a declarat directorul AJOFM Galaţi, Carmen Tofan.

×
Subiecte în articol: economic