x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Garanţia medie acordată la “Prima Casă 2” e de 44.000 de euro

Garanţia medie acordată la “Prima Casă 2” e de 44.000 de euro

30 Apr 2010   •   00:00

Garanţia medie atribuită de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) pentru achiziţia de locuinţe prin programul “Prima Casă 2” este de aproximativ 44.000 de euro pe fiecare credit.

Aurel Şaramet, preşedintele Fondului, a declarat astăzi că instituţia a aprobat 850-860 de dosare în valoare totală de 37-38 milioane de euro. Astfel, media pe fiecare dosar ar veni de 44.186 euro.
El a menţionat că, la fel ca şi în prima variantă a programului "Prima Casă", cele mai multe solicitări vizează achiziţia de locuinţe construite înainte de 2008.

Bugetul alocat în acest an pentru susţinerea achiziţiei primei locuinţe este de 700 de milioane de euro, faţă de fondurile de un miliard de euro alocate în 2009, an în care a fost lansat acest program.

Legislaţia a fost modificată în acest an astfel încât să se cumpere locuinţe prin program în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute. Garanţia urcă la 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi. Dobânda la acestea este EURIBOR la trei luni (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) plus maxim 4% la creditele în euro şI ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5%.

×
Subiecte în articol: redactie