x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gaze - Nu se returneaza banii pe abonamente

Gaze - Nu se returneaza banii pe abonamente

29 Mai 2005   •   00:00

Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Stefan Cosmeanu, a declarat ca, "pana la sfarsitul lunii septembrie, se vor regulariza sumele incasate pe sistemul de tarifare cu abonament, bani care se vor regasi in metrii cubi de gaz consumati".



PRET. Cu sau fara abonament, gazele sunt tot scumpe
El a adaugat ca "nu se vor da bani inapoi, insa toate sumele care au fost luate nejustificat de la cei care au platit abonamentul si nu au consumat gaze naturale vor fi recuperate prin cuprinderea lor in metri cubi de gaz consumati". SCUMPIRE. Noul sistem de tarifare, fara abonament, va intra in vigoare dupa 10 iunie, cand va fi publicat in Monitorul Oficial. "Dupa 10 iunie, cu noua metodologie, oamenii nu vor pla-ti mai mult per total factura, dar, in schimb, un metru cub de gaz va fi un pic mai scump, pentru ca va cuprinde in el si costurile fixe care erau regasite, in perioada 1 aprilie-10 iunie, in abonament", a precizat presedintele ANRGN. (Daniela Ivan)

×
Subiecte în articol: economic