x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gorman-Morgan Stanley: Veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor

Gorman-Morgan Stanley: Veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor

de Redacția Jurnalul    |    23 Apr 2023   •   09:40
Gorman-Morgan Stanley: Veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor
Sursa foto: Hepta

Şeful Morgan Stanley, James Gorman, a avertizat că veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor, după ce profitul net al grupului de pe Wall Street a scăzut cu aproape o cincime în primul trimestru, potrivit Ziarului Financiar.

O încetinire prelungită a activităţii bancare de investiţii a afectat Morgan Stanley şi rivalii săi, în condiţiile în care turbulenţele financiare care au urmat prăbuşirii creditorilor regionali din SUA şi a Credit Suisse în Europa au ţinut pe tuşă investitorii.

Gorman a declarat miercuri analiştilor că fuziunile şi achiziţiile, precum şi activitatea de subscriere a datoriilor şi acţiunilor "rămân foarte reduse", dar a susţinut că aceste venituri vor reveni în cele din urmă.

”Vedem deja un portofoliu de fuziuni şi achiziţii în creştere şi unele semne asemănătoare primăverii de apariţie a unor noi emisiuni. Acestea fiind spuse, rămâne în mare parte o poveste pentru a doua jumătate a anului 2023 şi pentru întregul an 2024”, a declarat Gorman în timpul apelului privind câştigurile din primul trimestru al băncii.

Creşterea diviziei sale de gestionare a averilor, care a fost esenţială pentru succesul lui Gorman în ceea ce priveşte creşterea preţului acţiunilor, nu a reuşit la începutul anului 2023 să recupereze şocul provocat de încetinirea activităţii bancare de investiţii.

Acţiunile Morgan Stanley au scăzut cu aproximativ 0,6% în tranzacţiile de la sfârşitul dimineţii la New York.

Venitul net aplicabil acţionarilor s-a ridicat la 2,98 miliarde de dolari în primul trimestru, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Analiştii prognozaseră un venit net trimestrial de 2,92 miliarde de dolari, potrivit datelor compilate de Bloomberg.

Veniturile din investment banking ale Morgan Stanley au scăzut cu 24%, la 1,2 miliarde de dolari, uşor peste estimările analiştilor, de 1,1 miliarde de dolari, şi în linie cu scăderile similare înregistrate de celelalte mari bănci de pe Wall Street.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gorman-Morgan Stanley wall street