x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gruia Stoica a cumpărat Rafo Onești

Gruia Stoica a cumpărat Rafo Onești

de Adrian Stoica    |    28 Iul 2020   •   10:23
Gruia Stoica a cumpărat Rafo Onești
Sursa foto: RADU TUTA

Grampet, unul din cele mai mari grupuri industriale din România, deținut de omul de afaceri Gruia Stoica, a achiziționat Rafo Onești, la o licitație organizată de administratorul judiciar al rafinăriei, după cum au confirmat pentru Jurnalul surse apropiate tranzacției. Prețul nu este cunoscut, deocamdată.

 

Procesatorul de petrol din Onești, cu o capacitate de rafinare de 3,5 milioane tone de ţiţei anual, a parcurs, timp de peste un deceniu și jumătate, o traiectorie tumultuoasă. Compania a intrat în insolvență, pentru prima oară, în 2004. Activitatea avea să fie oprită în 2008, pentru efectuarea unor investiții de modernizare, estimate să dureze doi ani, dar rafinăria nu a mai fost repornită de atunci. În 2011 însă, a avut loc ieșirea din procedura de reorganizare. La acel moment, părea că lucrurile se vor așeza, dar finanțarea mult dorită nu a venit, astfel că la 27 octombrie 2016, a fost declanșată o nouă procedură de insolvență.

Compania a fost scoasă la vânzare în aprilie 2018, la un preț de pornire al licitației de 59,5 milioane de dolari, după ce Tribunalul Bacău aprobase noul plan de reorganizare. Una dintre condiții era ca preţul minim de vânzare a activelor să nu coboare sub 29,75 milioane de dolari. Cum niciun investitor nu s-a arătat interesat, după un an, în aprilie 2019, a fost anunțată o nouă licitație, la un preț de 44,6 milioane de dolari, dar nici la acea dată nu s-a găsit un cumpărător.

 

330 milioane de lei reprezintă datoriile acumulate de Rafo Oneşti

×
Subiecte în articol: gruia stoica rafo onesti grampet