x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, țara zero zahăr. Rețeta germană de distrus fabrici și dezlănțuit importurile

România, țara zero zahăr. Rețeta germană de distrus fabrici și dezlănțuit importurile

de Adrian Stoica    |    18 Ian 2022   •   07:25
România, țara zero zahăr. Rețeta germană de distrus fabrici și dezlănțuit importurile

În 1989, în România funcţionau 33 de fabrici de zahăr, dar astăzi mai funcționează trei. În curând vor rămâne însă doar două fabrici, cele deținute de grupul austriac Agrana la Roman și Buzău, după ce francezii de la grupul Tereos și-au anunțat intenția de a închide fabrica de la Luduș, județul Mureș.

„De când a fost achiziţionată de Tereos, fabrica de zahăr din Luduş a acumulat pierderi substanţiale şi s-a confruntat cu dificultăţi, în special din cauza reducerii constante a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, în pofida unor acţiuni menite să compenseze aceste evoluţii”, susține Tereos. Pe data de 18 februarie este programată o ședință în Franța a staffului Tereos, unde se așteaptă luarea unei decizii: se va vinde fabrica sau se va lichida. Surse din piață spun însă că varianta lichidării este cea mai probabilă, pentru că altfel va apărea un nou concurent pe piață. Industria zahărului din România a mai trecut printr-o astfel de experiență în 2018, când nemții de la Pfeifer&Langen au preferat să taie fabrica Diamantul de la Oradea decât să o vândă, după ce au decis să renunțe la ea.

Potrivit unui document consultat de Jurnalul, Tereos a informat deja Comitetul European de Întreprindere de la Bruxelles privind proiectul de închidere a Tereos România SA. Partea franceză susține că perspectivele producției de zahăr nu sunt favorabile, în condițiile în care există incertitudini legate de cultivarea sfeclei de zahăr în România. Pe de altă parte, este adusă în discuție și uzura fabricii de la Luduș, care a fost deschisă în 1960, iar acum are nevoie de investiții mari pentru a deveni eficientă. Producătorul francez de zahăr susține în documentul citat că acestea nu pot fi finanțate în prezent prin rezultatele obținute, contribuind astfel la creșterea datoriei Tereos. 

Fabrica de la Luduș este cea mai mică dintre unitățile de producție europene deținute de Grupul Tereos, cu o capacitate anuală de prelucrare de 60.000 de tone de zahăr din sfeclă. 

România va deveni doar o piață de desfacere pentru francezi

Procesul de închidere a fabricii de la Luduș ar urma să se deruleze în patru etape, după ce la începutul lunii decembrie a anului trecut s-a încheiat campania de producție. Procesul trebuie să fie finalizat la sfârșitul anului 2023, prin lichidarea societății Tereos România SA, estimează francezii. Potrivit lui Gheorghe Bejan, chiar dacă va renunța la producția de zahăr în România, Tereos își va păstra cota de piață, urmând să aducă zahăr, eventual, din Cehia, unde are o mare fabrică, să-l ambaleze și să-l vândă. În cazul, puțin probabil, în care ar dori să vândă fabrica în loc să o lichideze, reprezentantul patronatului spune că doritori există, de achiziționarea ei fiind interesate atât asociația producătorilor de sfeclă din zonă, cât și alte companii. În schimb, reprezentanții Tereos susțin că au consultat piața, dar nu au găsit amatori să cumpere fabrica, astfel că iau în calcul închiderea și lichidarea ei. Pentru anul acesta fabrica nu a mai încheiat contracte cu producătorii de sfeclă, iar Gheorghe Bejan spune că ar fi bine ca fabrica să fie vândută sau cel puțin închiriată anul acesta, pentru ca asociația producătorilor de sfeclă de zahăr din zonă, care cultivă pe circa 7.000 de hectare, să poată relua producția.

154 de angajați are fabrica de zahăr din Luduș, și ei ar urma să-și piardă etapizat locurile de muncă, arată Tereos într-o informare.

Apel către Ministerele Agriculturii și Finanțelor 

La rândul său Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară - SINDALIMENTA susține că va apela la Ministerul Agriculturii și la Ministerul Finanțelor pentru găsirea unei soluții care să ducă la salvarea fabricii de la Luduș. 

„Vorbim despre o fabrică strategică, despre 154 de angajații care își vor pierde locurile de muncă, la care trebuie să adăugăm și familiile lor, precum și despre membrii asociației cultivatorilor de sfeclă de zahăr din zonă, care rămân fără contracte. Nu putem asista impasibili cum acești investitori ne închid fabricile, iar piața românească este invadată de produsele lor fabricate în alte țări”, a declarat pentru Jurnalul președintele SINDALIMENTA, adăugând că autoritățile trebuie să se trezească și să gândească o strategie coerentă, care să ajute industria alimentară, pentru că altfel ne vom ajunge să avem doar produse din import pe rafturile magazinelor, produse care vor fi și mult mai scumpe. „Statul trebuie să se gândească la o legislație care să-i permită protejarea fabricilor românești în cazul patronilor care încalcă contractele de privatizare sau în cazul în care se dovedește că falimentul a fost provocat de patronat. Statul ar trebui să meargă până la preluarea înapoi a acestor fabrici, pentru că mulți dintre așa-zișii investitori nu au avut decât un singur scop. Să ne cumpere fabrici și să le închidă, iar România să fie transformată într-o piață de vânzare”, a mai spus Dragoș Frumosu. 

Pfeifer&Langen a preferat să distrugă Diamantul 

În 2018 compania germană Pfeifer&Langen a decis închiderea fabricii de zahăr Diamantul din Oradea, dar nu a vrut să o vândă. Fabrica a fost tăiată, nemții păstrând în România doar un centru pentru comercializarea zahărului, astfel încât să-și conserve cota de piață. Motivul acestei decizii era tot situaţia financiară dificilă a fabricii. Nemţii susțineau că fabrica nu este rentabilă pentru că tona de sfeclă de zahăr era achiziţionată la un preţ de circa 516 euro, în condiţiile în care în Germania şi Polonia aceasta este de 320 de euro, iar în perspectivă nemţii doreau să ajungă la un preţ de achiziţie de 300 de euro. Închiderea fabricii de la Oradea a provocat însă un scandal, după ce SINDALIMENTA a acuzat că pierderile înregistrate erau provocate cu bună știință de patronat. „La Oradea se produce zahăr din septembrie până în ianuarie din producţia internă de sfeclă, iar alte câteva luni fabrica procesează zahăr brut adus din Germania, pe care fabrica este obligată să-l cumpere la preţuri foarte mari, peste preţul pieţei. În felul acesta, fabrica din Oradea a fost băgată pe pierderi cu bună ştiinţă, iar profitul, exportat în Germania (...)”, declara atunci pentru Jurnalul președintele SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu.

Fabrica din Bod ar putea relua producția

Fabrica de zahăr de la Bod, singura cu capital românesc, a intrat și ea în faliment în anul 2017, după ce în 2010 intrase în insolvență cu datorii de 90 de milioane de lei. Unitatea a fost privatizată în anul 1998, proprietarul ei devenind atunci un anume Dan Tartagă, care, ulterior, a fost condamnat pentru infracțiuni economice. Mai multe active ale fabricii au fost scoase  la licitație de lichidatorii judiciari la sfârșitul anului trecut, iar în noiembrie 30 de hectare ale fabricii erau cumpărate de firma bucureșteană Best Achiziţii, care a anunțat că vrea să redeschidă fabrica. Firma Best Achiziții s-a făcut remarcată în 2020 când, pe fondul declanșării pandemiei de COVID-19, a avut o creștere explozivă a cifrei de afaceri grație afacerilor cu dispozitive sanitare.

×
Subiecte în articol: ludus Tereos Pfeifer&Langen zahăr