x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gura bate fundul: Tăriceanu şi titluri de stat

Gura bate fundul: Tăriceanu şi titluri de stat

de Daniela Ivan    |    Diana Rucinschi    |    11 Oct 2008   •   00:00

Premierul Tăriceanu şi ministrul de Finanţe Vosganian s-au trezit vorbind ce nu trebuie în plină criză. Ei au alimentat zvonurile privind criza de lichiditate din sistemul bancar şi doar intervenţia lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de supraveghere aBNR, a calmat zvonurile şi a disipat suspiciunile băncilor, care refuzau să se finanţeze una pe alta.



Premierul Tăriceanu şi ministrul de Finanţe Vosganian s-au trezit vorbind ce nu trebuie în plină criză. Ei au alimentat zvonurile privind criza de lichiditate din sistemul bancar şi doar intervenţia lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de supraveghere aBNR, a calmat zvonurile şi a disipat suspiciunile băncilor, care refuzau să se finanţeze una pe alta.

Acţiunile băncilor erau în scădere, BNR ducea o luptă aprigă pentru susţinerea leului, însă nimeni nu se gândea că în băncile româneşti ar fi lipsă de bani. Asta se întâmpla luni, când premierul Tăriceanu se afişa împreună cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi transmiteau împreună un mesaj coerent, care poate fi sintetizat astfel: băncile româneşti sunt sigure, creşterea salariilor bugetarilor cu 50% nu este oportună deoarece va reapinde inflaţia.

Uitând parcă de vizita la BNR, premierul Tăriceanu a făcut seara la TVR o declaraţie neinspirată, care a băgat spaima în mulţi. "Pentru a mă feri de ris­curi am cumpărat, din eco­no­miile pe care le am, titluri de stat. Este un mod simplu de a-ţi pune banii la adăpost. Am luat titluri emise de statul român, care sunt ga­ran­tate 100% în cazul a­pa­riţiei unor dificultăţi pe pieţele financiare", a spus şeful Guvernului. Imediat au început speculaţiile, oare banii sunt la adăpost numai în titluri de stat? Dar economiile din bănci nu sunt sigure? Ulterior, Tăriceanu a revenit, prin biroul de presă, şi a explicat că nu şi-a retras banii din bănci pentru a cumpăra titlurile de stat, ci a folosit alte economii personale. S-au născut alte întrebări: oare îşi ţine Tăriceanu economiile la saltea? Oare şi-a vândut vreo maşină sau apartament pentru a cum­păra titluri de stat? Răspunsul nu-l vom putea şti, dacă el nu ne spune, pentru că este ascuns în spatele secretului bancar. Nici măcar atunci când i s-a oferit ocazia să clarifice situaţia, Tăriceanu nu a pus punctul pe i, ascunzându-se în spatele "nu comentez". Premierul l-a invitat pe reporterul Jurnalului Naţional la o discuţie neoficială şi l-a trimis la purtătorul de cuvânt al Guvernului pentru stabilirea detaliilor. Jurnalul Naţional cere în mod oficial premierului să clarifice acest aspect. Neinspirată a fost şi declaraţia ministrul de Finanţe, care a spus că băncile-mamă au fost nevoite să îşi re­tragă o parte din lichidităţi din subsidiare, inclusiv din România, ceea ce a creat presiune pe leu şi a dus la deprecierea acestuia .(Daniela Ivan, Diana Rucinschi)

Răspunsul premierului a venit prin intermediul unui comunicat primit la redacţie după închiderea ediţiei. Limbajul folosit nu clarifică întru-totul aspectul retragerii banilor din bancă. Din precizarea Biroului de Presă se înţelege că Tăriceanu nu a scos "cărămida de bani " din bancă ci doar a dat un ordin de cumpărare a titlurilor de stat. Cu alte cuvinte banii au fost retraşi din bancă şi investiţi în titluri de stat garantate 100%. Nu contestăm dreptul fiecărui cetăţean de a-şi gestiona economiile după bunul plac ci mesajul transmis de Tăriceanu din funcţia de premier al României, care a făcut ca stabilitatea sistemului bancar românesc să fie pusă sub semnul întrebării. Redăm mai jos integral precizarea Biroul de Presă.

10.10.2008
PRECIZARE

Cu privire la întrebările adresate de dumneavoastră, Biroul de Presă al Guvernului este abilitat să facă următoarea precizare:

Aşa cum a declarat şi la finalul briefingului de presă organizat la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de guvern din 8 octombrie 2008, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi-a transformat o parte din economiile personale în titluri de stat, pe care nu le-a retras, ci sunt depozitate, în continuare, în bancă.

Redăm mai jos declaraţia pe acest subiect a primului-ministru:
"Am spus că am cumpărat titluri de stat, nu că mi-am scos banii din bănci. Am încredere în sistemul bancar românesc. Cumpărarea titlurilor nu se face la Obor. Se face la bancă. Şi banii sunt tot la bancă, o parte din ei. Cu o parte am cumpărat titluri de stat. Dar nu i-am scos din bancă".

Pentru a vă oferi o imagine completă a contextului, vă remitem şi declaraţia anterioară a şefului Executivului, oferită postului naţional de televiziune, TVR, la 6 octombrie a.c.:
"Ca să fiu foarte clar şi la obiect, sistemul bancar românesc este un sistem care a fost supravegheat foarte atent de Banca Naţională după regulile de prudenţialitate, poate, cele mai sănătoase. Din acest motiv, sistemul bancar românesc nu are slăbiciunile pe care le au, probabil, băncile din alte ţări; punctul doi, depunerile, depozitele populaţiei sunt garantate, în baza legislaţiei existente în România, până la un plafon de 20.000 de euro şi sigur că cei care au sume mai mari, dar 95% din cei care au economii în bănci, se înscriu în acest plafon de 20.000 de euro. Ceilalţi, care au valori mai mari, ştiu să-şi gestioneze riscurile prin, aş spune, împărţirea riscului, sau - şi acesta este, dacă vreţi, nu neapărat o recomandare, dar vă spun în calitate de cetăţean, de data aceasta - şi eu am recurs la un instrument care este foarte sigur şi anume, am cumpărat, din economiile pe care le am, titluri de stat. E cea mai simplă şi mai sigură formulă, am cumpărat titluri de stat româneşti care sunt garantate sută la sută, deci nu e o problemă, aş spune, acută. în rest, vă pot spune că Guvernul României şi eu, ca prim-ministru, la un caz limită, avem la îndemână aceleaşi instrumente, acelaşi pachet de măsuri pe care le-au adoptat şi celelalte ţări ale UE.”

Biroul de Presă

×
Subiecte în articol: tariceanu economic stat titluri bancă