x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul Greciei a aprobat în unanimitate organizarea referendumului

Guvernul Greciei a aprobat în unanimitate organizarea referendumului

de Departamentul Online    |    02 Noi 2011   •   05:28
Guvernul Greciei a aprobat în unanimitate organizarea referendumului



Guvernul elen a decis sa consulte populatia in privinta planului de salvare financiara a tarii. Propunerea convocarii unui referendum a fost initiata de premierul George Papandreou, relateaza BBC. Astazi, ministrul grec de Interne a declarat ca referendumul ar putea fi organizat in decembrie, cu o luna mai devreme decat s-a anuntat initial.

Daca rezultatul referendumului va fi negativ, Grecia va fi obligata sa renunte la moneda euro, ceea ce inseamna ca intregul sistem financiar global va fi afectat.

George Papandreou a anuntat luni, 31 octombrie, ca autoritatile de la Atena vor organiza un referendum pe tema noului acord european de sustinere financiara a tarii.

In urma acestui anunt mai multi oficialii europeni s-au aratat ingrijorati de viitorul Greciei si viitorul Europei, sustinand ca in timp ce alte tari fac sacrificii considerabile pentru zeci de ani de management defectuos, Grecia continua sa ia decizii gresite.

Premierul elen, care dispune de o majoritate de numai doua voturi in Parlament, se va intalni astazi, la Cannes, cu Angela Merkel si Nicolas Sarkozy, dar si cu lideri ai Uniunii Europene si ai Fondului Monetar International.

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel, presedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, premier al Luxemburgului, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, si directoarea generala a FMI, Christine Lagarde se vor intalni, astazi, la Cannes, cu premierul grec si ministrul sau al economiei, Evangélos Vénizélos, pentru a discuta despre situatia provocata dupa anuntul referitor la organizarea unui referendum in Grecia cu privire la planul de salvare adoptat de zona euro saptamana trecuta la Bruxelles.

Presedintele Nicolas Sarkozy si cancelarul Angela Merkel sunt "hotarati" sa puna in aplicare planul de salvare a Greciei si au cerut adoptarea rapida a unei "foi de parcurs" pentru a asigura respectarea acestui plan, noteaza AFP.

Bursele europene au inchis in scadere puternica in sesiunea de marti, continuand tendinta sedintei precedente, afectate in special de caderea actiunilor bancilor, investitorii fiind ingrijorati de recenta decizie a liderilor de la Atena.

×