x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Amenzi de 100.000 de euro și sentințe în 30 de zile, în comerțul online

Amenzi de 100.000 de euro și sentințe în 30 de zile, în comerțul online

de Adrian Stoica    |    13 Ian 2022   •   07:15
Amenzi de 100.000 de euro și sentințe în 30 de zile, în comerțul online

Guvernul vrea să-i disciplineze pe comercianții care, apelând la diverse trucuri, îi păcălesc pe clienți.

Pentru aceasta a decis includerea în categoria practicilor înșelătoare a mai multor trucuri de marketing, reglementarea mai clară a modului în care se fac campaniile de reduceri de prețuri, tranșarea rapidă în instanță a disputelor, dar și majorarea substanțială a amenzilor celor care își păcălesc clienții. Toate acestea se regăsesc într-un proiect de ordonanță elaborat de Ministerul Economiei și pus acum în dezbatere publică.

Proiectul de ordonanţă, care acoperă un domeniu larg de reglementare, modificând nu mai puțin de patru acte normative, transpune ȋn legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/2161 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie referitoare la asigurarea unei mai bune respectări a normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme. Schimbările s-au impus având în vedere și necesitatea impunerii unor reglementări pe piețele digitale, având în vedere că acestea devin principalele piețe de consum, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19.

Odată cu adoptarea prezentei ordonanțe, în categoria practicilor comerciale înşelătoare vor fi introduse mai multe acțiuni de promovare ale produselor. Astfel, furnizarea de rezultate ca răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, fără a se menționa în mod clar existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării devine practică înșelătoare. De asemenea, prezentarea sau însărcinarea unei alte persoane juridice sau fizice cu prezentarea de recenzii sau recomandări false ca venind din partea unor consumatori ori prezentarea înșelătoare a recenziilor sau a recomandărilor unor consumatori pe platformele de comunicare socială pentru a promova anumite produse va fi considerată tot o înșelătorie la adresa consumatorilor. În plus, comerciantul va fi obligat să ia măsuri rezonabile și proporționale prin care să se poată verifica dacă aceste recenzii provin de la consumatorii respectivi. 

O altă noutate adusă de proiectul de ordonanță este că plângerile formulate de către consumatori se vor judeca de către instanțe cu precădere și în regim de urgență, cu citarea părților, iar termenele de judecată nu pot fi mai mari de 30 de zile. De asemenea, se stabilește că instanța are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. În cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, ea va obliga comerciantul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, să restituie, în totalitate, pentru toti consumatori sumele percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum şi să elimine aceste clauzele din contracte. Astfel, hotărârile definitive prin care s-a soluționat acțiunea de constatare a clauzelor abuzive constituie titlu executoriu și pentru consumatorii beneficiari în mod direct de efectele acestora. 

Deciziile și clauzele considerate abuzive vor fi publice

Ulterior rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau, după caz, asociațiile de consumatori vor publica pe site-ul oficial hotărârile judecătorești. De asemenea, ele vor publica și un document prin care să fie prezentate clauzele abuzive constatate de către instanțele de judecată și categoria de consumatori cărora le sunt aplicabile aceste clauze pentru ca toți consumatorii beneficiari să poată întreprinde demersurile judiciare în scopul punerii în executare a hotărârilor judecătorești, inclusiv prin obținerea unei copii legalizate de la grefa instanțelor de judecată. 

Nerespectarea sentințelor judecătorești se lasă cu amenzi mari

Neaducerea la îndeplinire a dispozițiilor din hotărârile judecătorești se va sancționa cu amendă contravențională cuprinsă ȋntre 1% şi 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului realizată în anul financiar anterior sancţionării, realizată pe teritoriul României. În cazul în care informațiile privind cifra de afaceri anuală nu sunt disponibile, se va aplica o amendă cuprinsă ȋntre 40.000 și 100.000 de euro, echivalent ȋn lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.

Asociațiile pentru protecția consumatorului, care îndeplinesc condițiile legale de funcționare, îi vor putea chema în judecată pe comercianții care utilizează contracte de adeziune cu clauze abuzive pentru eliminarea acestora. 

 

„Prin excepție de la prevederile codului civil ce reglementează prescripția extinctivă, atât sumele plătite fără a fi datorate în temeiul unei clauze abuzive utilizate într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, cât și formularea unei acțiuni în constatarea nulității unei clauze abuzive utilizate într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator sunt imprescriptibile”.

Reglementare introdusă de proiectul de ordonanță

 

Anunțul de reducere va afișa și prețul anterior

Una din tehnicile cel mai des întâlnite pentru păcălirea clienților este promovarea unor reduceri false de prețuri. În foarte multe cazuri, inspectorii ANPC au constatat că aceste scăderi de prețuri sunt operate după ce, în prealabil, ele au fost majorate. Pentru a pune punct acestei înșelătorii, noul proiect de act normativ prevede ca orice astfel de anunț va trebui să indice prețul anterior aplicat de vânzător în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț. În cazul produselor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preţ. Pentru a evita orice interpretări, proiectul mai precizează că „în cazul produselor prezente la comercializare ȋntr-o perioadă mai mică de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător ȋn această perioadă ȋnainte de data aplicării reducerii de preţ”, iar dacă „reducerea de preț este majorată treptat, fără ȋntrerupere, pe perioada aceleiaşi campanii de reducere, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț”. Nerespectarea prevederilor legate de prețuri se va sancționa cu amendă care poate ajunge până la 35.000 de lei.

Piața online, prea puțin transparentă

Consumatorii sunt bombardați de o varietate de oferte din partea furnizorilor care își vând produsele sau serviciile pe piața online. Aceștia nu știu însă întotdeauna cum au fost clasificate ofertele pe care le primesc pe piața online și nici de la cine cumpără (de la comercianți profesioniști sau de la alți consumatori). Numeroși consumatori au impresia că achiziționează produse oferite de piața online, încheind astfel un contract cu aceasta. În realitate, ei cumpără de la un furnizor terț înregistrat pe piața online care nu este comerciant. În consecință, consumatorii pot crede în mod eronat că au de-a face cu comercianți profesioniști (și că beneficiază, prin urmare, de drepturile consumatorilor). Această confuzie poate crea dificultăți în cazul în care apar probleme legate de o achiziție online, deoarece nu este întotdeauna ușor să se stabilească cine este responsabil. 

Practica comercială care implică marketingul unui produs ca fiind identic cu un același produs comercializat în mai multe alte state UE, în cazul în care cele două produse au o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite și care astfel determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o, va fi considerată practică comercială înșelătoare.

Informații mai clare despre produsele vândute online

Odată cu creșterea pieței de comerț online, la nivel UE s-a constatat nevoia introducerii unor reglementări mai stricte și impunerea unor sancțiuni mai eficiente, care să garanteze protejarea consumatorilor. Tocmai de aceea, proiectul introduce cerințe suplimentare de informare specifice pentru contractele încheiate pe piețele online. Astfel, comerciantul va trebui să ofere informații generale, puse la dispoziție într-o secțiune specifică a interfeței online, care este direct și ușor accesibilă de pe pagina unde sunt prezentate ofertele,  privind principalii parametri de stabilire a ierarhiei ofertelor prezentate consumatorului ca urmare a căutării efectuate și importanța relativă a acestor parametri, prin raportare la alți parametri. De asemenea, va trebui precizat clar dacă partea care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital este sau nu un comerciant, pe baza declarației respectivei părți față de furnizorul de piață online. În cazul în care nu este, consumatorul trebuie să știe că drepturile sale care decurg din prevederile legale nu se aplică contractului încheiat.

×
Subiecte în articol: comertonline marketing