În România, doar 4.200 de firme (15% dintr-un eșantion statistic reprezentativ) pot fi considerate ca inovatoare, adică introduc tehnologii noi, își îmbunătățesc procesele de afaceri și/sau pun pe piață produse noi. La nivel teritorial, 25% din firmele situate în București-Ilfov sunt inovatoare, în timp ce doar 4% din firmele situate în regiunile Vest și Sud-Vest Oltenia au această calitate. Iar în topul pe domenii, cu cele mai mari ponderi ale inovării, sunt firmele din IT&C (aproape 60%), urmate de salubritate (44%), farma (43%) și industria tutunului (40%), arată statisticile oficiale analizate de Jurnalul.
Rezultatele cercetării statistice privind inovarea în întreprinderile din mediul de afaceri au evidențiat faptul că dintr-un eșantion de 28.776 de întreprinderi un număr de 4.198 de companii au desfăşurat activităţi inovatoare. Din acestea, 4.124 sunt inovatoare de succes, implementând cel puțin o inovație de produs sau proces de afaceri. Astfel că „ponderea întreprinderilor inovatoare a fost de 14,6%, iar a întreprinderilor non-inovatoare, de 85,4%”, arată Institutul Național de Statistică (INS), într-o publicație de specialitate.
„Dacă clasificăm întreprinderile inovatoare după fiecare tip de inovaţie, se observă că, din total, 9,9% au fost întreprinderi inovatoare de produse și 8% întreprinderi inovatoare de procese de afaceri. În același timp, 2,4% au fost întreprinderi cu activități de inovare nefinalizate sau abandonate”, notează statisticienii.
Capitala și Transilvania, în „liga campionilor”
Potrivit INS, cele mai mari ponderi ale întreprinderilor inovatoare în total întreprinderi din regiune s-au înregistrat în București-Ilfov (25,5%) şi în Nord-Vest (21,1%), iar cele mai scăzute ponderi au fost în Sud-Vest Oltenia (4,4%) și Vest (4%). Aceeași ierarhie s-a păstrat și la nivel de IMM-uri inovatoare, procentele cele mai mari fiind înregistrate tot în regiunea București-Ilfov (24,9%) şi în Nord-Vest (20,8%). Cele mai puţine IMM-uri inovatoare au fost în regiunea Vest (3,4%).
În ceea ce privește repartizarea pe activităţi economice, întreprinderile din industrie au fost mai inovatoare, având o pondere de 16,3% în totalul acestui sector, iar cele din domeniul serviciilor au reprezentat 12,9%. În activităţile sectorului servicii, ponderea cea mai mare a întreprinderilor inovatoare este deţinută de informaţii şi comunicaţii (39,8%), urmată de comerţul cu ridicata (21,4%), sectorul transport şi depozitare (16,8%), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (15,9%) şi intermedierile financiare & asigurări (6,1%).
Exportatorii și străinii, pe val
După locaţia pieţei de desfacere a produselor şi/sau a serviciilor, 60,3% din întreprinderi au declarat că îşi vând produsele în afara pieței naţionale - 50,1% pe piaţa europeană sau țări EFTA şi 26,8% pe alte pieţe din afara UE sau EFTA. Numai 39,7% din întreprinderile inovatoare au declarat că-și vând produsele exclusiv pe piața românească. Iar după modul de organizare al companiilor inovatoare, 3,2% din acestea aparţin unui grup de întreprinderi (holding), din care 2,1% au sediul în străinătate.
Banii Guvernului, neinteresanți
Din totalul cheltuielilor pentru activitatea inovatoare a întreprinderilor, 75,6% au fost alocate activității de cercetare-dezvoltare (C-D) internă, 23,3% au reprezentat celelalte cheltuieli cu inovarea - exclusiv cheltuielile de C-D - și numai 1,1% din cheltuieli au fost alocate cercetării-dezvoltării externalizate (inclusiv întreprinderi din grupul propriu de întreprinderi). „În perioada 2016-2018, 12,7% din întreprinderile inovatoare au folosit cel puțin un tip de finanţare publică, iar din acestea, 9% au utilizat fondurile publice pentru activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare”, mai arată statisticienii.
Cifra de afaceri a întreprinderilor inovatoare a fost de 284,2 miliarde de lei în 2018, iar valoarea totală a cheltuielilor alocate activității inovatoare a fost de 4,3 miliarde de lei.
Din numărul total de salariaţi ai întreprinderilor, 24,8% şi-au desfăşurat activitatea într-o firmă inovatoare