În decembrie s-au domolit scumpirile

Datele inflaţiei la sfârşitul lui 2007 sunt semnificative. Rata anuală (decembrie pe decembrie) a fost de 6,57%. În timp ce ţinta de inflaţie stabilită de BNR a fost de 4%, cu o marjă de plus/minus un procent. A rezultat deci o depăşire a ţintei. Şi o ieşire din marjă cu 1,57 de procente.

BIOGRAFIA INFLAŢIEI ● Cum se văd România şi rom,şnii în oglinda preţurilor
Datele inflaţiei la sfârşitul lui 2007 sunt semnificative. Rata anuală (decembrie pe decembrie) a fost de 6,57%. În timp ce ţinta de inflaţie stabilită de BNR a fost de 4%, cu o marjă de plus/minus un procent. A rezultat deci o depăşire a ţintei. Şi o ieşire din marjă cu 1,57 de procente. Există însă şi o altă faţă a problemei. Mai puţin pesimistă. Şi anume, aceea că începând din octombrie inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. Practic, au fost trei luni (octombrie, noiembrie şi decembrie) în care preţurile au crescut tot mai încet.


Am auzit voci, dintre cele mai puţin riguroase, în sensul că încurcă şi ţintele, şi prognozele, şi metodologiile, acuzând BNR că se joacă astfel cu cifrele. Şi că induce confuzie, vehiculând pe 2007 o inflaţie când de 4,84%, când de 6,57%. Şi se întreabă: care e adevărul? E limpede, în ambele situaţii e relevat adevărul. Pentru că sunt două tipuri de rate ale inflaţiei. Una are în vedere fotografiile de anul trecut: media preţurilor din 2007, pe 12 luni, faţă de media preţurilor din 2006. Creştere în 2007: cu 4,84%. A doua sinteză are în vedere filmul: dinamica preţurilor în 2007, lună de lună, faţă de nivelul preţurilor în decembrie 2006. Creşterea: 6,57%. Prima valoare (rata medie, de 4,84) este mai mică. Fiindcă în 2007 creşterile lente de preţuri, din prima parte a anului, şi-au pus amprenta. A doua valoare, cea de 6,57%, este mai mare fiindcă în a doua parte a anului au avut loc creşteri mai rapide de preţuri. Chiar dacă, în trimestrul al patrulea, în loc de inflaţie am avut dezinflaţie.


Dezinflaţie în trimestrul al patrulea?! Iată o realitate ce merită să fie reflectată. Căci a calma preţurile nu e tocmai un lucru uşor. Repetatele corecţii, chiar dacă mai rare în lunile din urmă, nu temperează inflaţia. Dimpotrivă, o accelerează. Pe acest fond devine cu atât mai grea bătălia pentru stabilizarea preţurilor. În plus, de multe ori, societatea primeşte şi semnale false, în sensul că orice discuţie despre inflaţie alunecă spre cauzele ei monetare. Astfel de cauze sunt reale, dar nu sunt esenţiale.


Repet: în trimestrul al patrulea din 2007 preţurile au crescut încet. De ce nu au crescut însă şi mai încet, pentru ca rata inflaţiei să se fi încadrat în ţinta stabilită, de 4%, sau măcar în marja de 5%? N-ar fi fost timpul să fie grăbită dezinflaţia, să fie mărită viteza, ca să scăpăm cât mai iute de aceste preţuri căţărătoare, de care cu toţii ne-am săturat? Ar fi fost însă o eroare forţarea dezinflaţiei în contrasens cu realităţile din economie. Fiindcă în materie de preţuri mişcările se petrec ca în aviaţia modernă. La decolare, avionul pleacă în viteză şi, imediat ce se desprinde de pistă, ţâşneşte spre cer, formând cu pământul un unghi de aproape 90 de grade. Aşa s-a întâmplat şi la noi, în anii în care au început creşterile de preţuri. Inflaţia galopa. Apoi, de la cifre mari, a început o aterizare lină, dar constantă. Inflaţia a scăzut neîncetat, ajungând acum să fie în jur de 6% anual. E drept, suntem nerăbdători să scăpăm de inflaţie, suntem grăbiţi, dar regula e regulă. La aterizare, viteza e mai mică. Tot mai mică. Pentru că inflaţia e perfidă: forţată să coboare prea repede… ar putea urca din nou. Dovadă că şi în 2007, în perioada august-noiembrie, ne-am confruntat cu o inflaţie "sezonieră". Dependentă fireşte de faptul că nu avem încă, în economia românească, o competiţie puternică. Mai are încă forţă climatul călduţ întreţinut îndeosebi de companiile cu pierderi. Aceste companii se agaţă cât pot de subvenţiile obţinute cu japca, prin inflaţie.

În decembrie, cu Crăciunul şi cu Anul Nou, românii au luat cu asalt magazinele. Şefii patronatelor s-au grăbit să ne ameninţe: preţurile vor creşte cu 50%. Care a fost realitatea? O rată a inflaţiei de numai 0,64%. O inflaţie mai mică decât în octombrie şi în noiembrie.


Din cele trei mari ecrane ale tabloului de consum – 1) mărfuri alimentare; 2) mărfuri nealimentare; 3) servicii – cel de-al doilea (mărfuri nealimentare) a înregistrat şi în această lună mişcări aproape nesemnificative. Şi în acest an, în decembrie, în pragul Sărbătorilor, magazinele care vând mărfuri nealimentare au fost luate cu asalt. Au fost făcute credite la bănci şi cumpărăturile s-au înmulţit. Dar preţurile n-au crescut ori au crescut foarte puţin. Ca şi în lunile precedente, frigiderele şi maşinile de spălat n-au trecut peste nici un prag de creştere. La fel maşinile de gătit, ceasurile, aparatele audio-video, cu vânzări masive. Nu s-au scumpit nici cosmeticele, aproape nelipsite din pungile cu cadouri.


Populaţia a simţit totuşi gustul amar al preţurilor din decembrie, chiar dacă ele n-au ajuns la nivelul ameninţărilor. S-au scumpit pâinea, carnea, laptele, untul. Totuşi spirala inflaţiei nu s-a declanşat. Fiindcă noua oră exactă a preţurilor a început să fie dată de piaţă şi nu de vocile patronatelor. E un mare pas spre normalizare în economie.

În ansamblu, mecanismul preţurilor a funcţionat încă din anii ’90. Liberalizarea preţurilor a înviorat piaţa de consum. A fost stabilizată piaţa valutară interbancară. S-a înviorat piaţa monetară. În acelaşi timp a început să crească economisirea populaţiei. Reformele s-au oprit însă în faţa porţilor întreprinderilor. Liberalizările i-au atins doar în mică măsură pe marii producători cu capital de stat. Inflaţia le-a dat şi le dă încă iluzia supravieţuirii. Producătorii de stat au fost lăsaţi să-şi continue jocul aşa cum au fost obişnuiţi: să trăiască din preţuri mari, care să acopere costuri exagerate, producţie rebutată, în timp ce oferta lor de mărfuri a rămas restrânsă. Numai că, în aceste condiţii, producţia a continuat să fie lipsită de capacitatea de a fi eficientă şi nu avea cum să justifice un alt nivel de preţuri, mai mic.


Piaţa, atunci când îi sunt încălcate regulile, se răzbună. Produsele fabricate în companiile ahtiate de inflaţie, tot mai scumpe, au încă puţini cumpărători, pe o piaţă dominată de consumatori cu venituri mici. Iar societatea românească suportă încă mari pierderi în companiile şi întreprinderile statului. Multe greu de cuantificat. Aşa că politica de însănătoşire a monedei naţionale, de restructurare raţională a cantităţii de bani şi de echilibrare a puterii de cumpărare a banilor nu va avea decât rezultatele parţiale până când va fi dublată de reforme radicale în întreprinderi. Bătălia pentru o monedă stabilă, care să-şi sporească puterea de cumpărare, va avea sorţi de izbândă numai în condiţiile deschiderii grabnice a unui al doilea front: restructurarea.

Reducerea ratelor inflaţiei în anul 2008, în jurul ţintei de 3,8%, nu va fi posibilă dacă politica fiscală, a veniturilor şi cea monetar-valutară nu va fi sprijinită cu cele mai viguroase forţe: disciplina financiară, legarea salariilor de productivitate şi restructurarea. Şi fără ca roata afacerilor să învârtească neîncetat, în aşa fel încât surplusul de bani să fie absorbit de activităţi productive şi nu de preţuri. Altfel, chiar dacă vom avea bani mai mulţi, ei vor continua să se ducă în preţuri. În actualul climat economic a forţa ritmul dezinflaţiei ar fi un risc prea mare.