În România nu este capitalism, pentru că există proprietate privată, există decizie economică aflată în mâini private, dar toate pierderile sunt transferate, în mod comunist, pe capul celor mulţi, a declarat la Gala Topului 100, analistul economic Ilie Şerbănescu.
Exemplul dat de Ilie Şerbănescu pentru a demonstra faptul că nu există un adevărat capitalism în România a fost că o datorie integral privată de 24-25 de milioane de euro a fost plătită în 2009 de statul român. "Ceea ce a adus România în situaţia în care se află a fost "delirul creditului de consum", a spus analistul economic, care a adăugat că nu crede că va fi de ajuns să fie tăiate salariile, pentru că asta ar aduce o o ajustare de 2-3%, iar România are nevoie de dublul acestei sume.
Referindu-se la propunerile făcute de Consiliul Investitorilor Străini pentru scoaterea României din criză, Ilie Şerbănescu a subliniat că acestea nu iau în considerare "nevoile României": "Noi avem nevoie de producţie, iar unele propuneri ale CIS nu ţin seama de această necesitate. Unele propuneri sugerează preluarea administraţiei, prin asigurarea securităţii în vămi şi prin externalizarea accesării fondurilor europene, ambele constituind două eşecuri ale României, dar preluarea lor pune într-o lumină proastă statul român".
Citește pe Antena3.ro