x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În iunie, rezervele valutare ale BNR au coborât la 32,569 miliarde de euro

În iunie, rezervele valutare ale BNR au coborât la 32,569 miliarde de euro

01 Iul 2019   •   14:06
În iunie, rezervele valutare ale BNR au coborât la 32,569 miliarde de euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au coborât cu 0,8%, la 32,569 miliarde de euro la finalul lunii iunie, de la 32,834 miliarde de euro la 31 mai 2019, potrivit datelor BNR.

În cursul lunii au avut loc intrări de 1,025 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 1,290 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,137 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2019 au fost de 36,706 miliarde de euro, faţă de 36,715 miliarde de euro la 31 mai 2019.

Plăţile scadente în luna iulie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 87 milioane euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: rezerve BNR iunie