x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În luna mai, câştigul salarial mediu brut a scăzut față de aprilie la 6.358 lei

În luna mai, câştigul salarial mediu brut a scăzut față de aprilie la 6.358 lei

12 Iul 2022   •   12:00
În luna mai, câştigul salarial mediu brut a scăzut față de aprilie la 6.358 lei

În luna mai 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.358 lei, cu 85 lei (-1,3%) mai mic decât în luna aprilie, iar câştigul salarial mediu net a fost 3.928 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 39 lei (-1,0%), anunță INS.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9.178 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 2.120 lei.

Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%**)
.
Indicele câştigului salarial real a fost 98,3% ȋn luna mai 2022 față de luna mai 2021, de 97,8% față de luna aprilie 2022, iar față de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 222,6%, cu 4,9 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2022.

În luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării ȋn lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 19,2% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% ȋn activităţi de asigurări, reasigurări şi ale
fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% ȋn fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului; între 6,5% și 11,0% ȋn telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii; între 3,0% și 6,0% ȋn activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poștă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.

Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2022 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 26,6% ȋn fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 15,4% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 2,0% și 5,0% ȋn tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi aeriene.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ȋn învăţământ (+11,6%), respectiv ȋn administraţia publică (+3,1%). Ȋn sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă (-1,0%).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salariu mediu brut