x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Încă o bancă dispare din România. S-a vândut pe 1 euro

Încă o bancă dispare din România. S-a vândut pe 1 euro

14 Dec 2017   •   22:12
Încă o bancă dispare din România. S-a vândut pe 1 euro
Sursa foto: Val Goretsky/Getty Images/Hemera

Intesa Sanpaolo a finalizat formalităţile privind transferul anumitor active şi pasive de la fosta sucursală din România a Veneto Banca, inclusiv reţeaua de 19 unităţi, către nou-înfiinţata Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala Bucureşti la prețul simbolic de 1 euro, informează, miercuri, banca.

Potrivit unui comunicat al băncii, ca urmare a acestui transfer, Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala Bucureşti are acum în portofoliu credite şi toate depozitele constituite la Veneto Banca în România. De asemenea, angajaţii Veneto Banca au fost transferaţi către Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala Bucureşti.


"Foştii clienţi ai Veneto Banca pot beneficia acum de soliditatea şi încrederea conferite de unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa", se spune în comunicat.

Grupul Intesa Sanpaolo este prezent acum în România cu două entităţi: Intesa Sanpaolo Bank România (30 de unităţi) şi Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala Bucureşti (19 unităţi).

Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro şi lider în Italia, cu o reţea de 5.700 de unităţi care deservesc 20 de milioane de clienţi în 40 de ţări din toată lumea.

În România, Intesa Sanpaolo se adresează în special clienţilor corporate şi IMM. Finanţează antreprenori locali şi străini care doresc să îşi crească afacerea, dându-le acces nu doar la produsele şi serviciile locale, dar şi la oferta globală a unuia dintre cele mai solide grupuri financiare din lume. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Intesa Sanpaolo