Prin achizitia companiei International Steel Group in valoare de 4,5 miliarde de dolari (ISG), grupul Mittal Steel va urcat pe prima pozite in topul principalilor producatori mondiali de otel, detronand compania europeana Arcelor.
|
IN TOP. Lakhsmi Mittal a ajuns cel mai mare siderurgist |
"Estimam ca vom definitiva achizitia peste sase saptamani", a declarat directorul financiar al companiei, Aditya Mittal, fiul lui Lakhsmi Mittal, fondatorul grupului. Mittal Steel a fost creata in luna decembrie a anului 2004, fiind evaluata la 18,5 miliarde de dolari, dupa ce firma olandeza Ispat International a preluat LNM Holdings. Cifra de afaceri a grupului a urcat in 2004 cu 132%, ajungand la 22,2 miliarde de dolari.
Lakshmi Mittal a previzionat ca piata otelului va fi stabila in 2005 si a confirmat ca intentioneaza sa achzitioneze noi active, printre care si actiuni la combinatul siderurgic Erdemir din Turcia. Profitul net al Mittal Steel din anul 2004 a crescut de patru ori, pana la 4,7 miliarde de dolari, pe baza cresterii cererii de otel din partea Chinei, care a dus la majorarea preturilor pe plan international. Mittal Steel detine in Romania combinatele siderurgice din Galati, Iasi, Hunedoara si Roman.