x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflația a crescut la 2,6% în luna iunie 2020

Inflația a crescut la 2,6% în luna iunie 2020

10 Iul 2020   •   12:35
Inflația a crescut la 2,6% în luna iunie 2020

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 2,6% în luna iunie 2020, de la 2,3% în perioada precedentă. Produsele alimentare s-au scumpit cu 5,35%, serviciile cu 2,78%, iar produsele nealimentare cu 0,68%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iunie 2020, comparativ cu mai, au urcat cu 0,08%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,55%.

Rata anuală, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), este de 2,2%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2019 - iunie 2020), comparativ cu cele 12 luni anterioare, calculată pe baza IAPC, este de 3,3%. 

BNR a redus prognoza de inflaţie la 2,8%, la sfârșitul anului, de la 3% anterior.

×
Subiecte în articol: inflatie bnr