Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul șoc petrolier, cu vârful în octombrie 1973, a adus în fața planetei probleme noi, soluția de rezolvare ideală nefiind găsită nici după 50 de ani, când prețurile la energie stau iar ca sabia lui Damocles, gata să cadă pe gâtul economiei mondiale. Războaiele, cu costurile lor exorbitante, adaugă, pe lângă energie, procente grele în cifrele inflației.
Raportul Băncii Naționale a României asupra inflației pe T2/2023, prezentat recent pe larg de guvernatorul Mugur Isărescu, a fost perceput de comentatori, în special, pe partea plină a paharului, care indica o scădere a indicelui de prețuri spre nivelul unei singure cifre, ca un moment de ușurare, după multe luni de „criză a prețurilor”. Mai puțin confortabil este însă să acceptăm că lecțiile istoriei nu sunt o experiență suficientă pentru a evita greșelile trecutului. Valul inflaționist din 1973 și perturbările din economia mondială din 2021-2023 par, după o jumătate de secol, ca având cauze principale trase la indigo: explozia prețurilor la energie și costurile unor războaie.
Embargou declanșat în Războiul de Yon Kippur
Prețurile la petrol, care cresc cu peste 5 ori de-a lungul câtorva luni, la finalul anului 1973, ajungând de la 2 dolari barilul la 11,65 dolari, au aruncat Statele Unite și Occidentul într-un deceniu de stagflație - o periculoasă creștere de inflație fără creștere economică. În 22 noiembrie 1973, Richard Nixon apare la televiziune dând o veste care șochează națiunea americană, dar și aliații: „Statele Unite vor trebui să facă față celor mai severe restricții de energie pe care le-a cunoscut vreodată, mai stricte chiar și față de cele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial!”. Aceste afirmații impresionează și, foarte curând, toți responsabilii desemnează vinovatul identificat: OPEC, și în special membrii săi arabi, scrie Eric Laurent în „Petrolul, fața sa nevăzută”, o investigație publicată în 2006. Un autor israelian, Daniel Gordis, într-o analiză asupra Războiului de Yom Kippur, început prin atacul-surpriză al Egiptului în 5 octombrie, subliniază cum petrolul a intrat în scena conflictului: „La 17 octombrie 1973, în toiul războiului, țările arabe au impus un embargou asupra petrolului pentru Statele Unite și alte țări care susținuseră Israelul. Embargoul a aruncat în aer atât economia SUA, cât și pe cea a altor state occidentale.”
Preliminarii la o criză anunțată
Embargoul decretat de țările producătoare arabe nu este suficient să explicăm criza. Expansiunea fără limite a consumului bazat pe petrolul ieftin, după modelul american, perspectiva sfârșitului „erei abundenței petroliere”, anularea acordurilor de la Bretton Woods, decise de Nixon în august 1971, trasaseră jaloanele acestui drum înfundat. Era o perioadă a marilor conflicte, cu războaie calde, pe fondul confruntărilor din Războiul Rece. Kissinger face tabloul focarelor de tensiune din Orientul Mijlociu. „Între 1967 și 1973 au avut loc două războaie arabo-israeliene, două alerte militare americane, o invazie a armatelor siriene în Iordania, un amplu pod aerian american într-o zonă de război, mai multe deturnări de avioane și întreruperea relațiilor diplomatice între majoritatea țărilor arabe și SUA”, menționează în „Ordinea mondială” cel care a fost artizanul politicii de securitate a Casei Albe, de-a lungul mandatelor mai multor președinți americani. Dar inflația nu a așteptat șocul petrolului ca să se instaleze cu cifre mari în economie SUA. Era alimentată de mulți ani de războiul din Vietnam unde, prin deciziile administrației Lyndon B.Johnson, corpul expediționar trecea de 500.000 de soldați americani, pierderile fiind de 58.000 de militari. Povara morală a războiului care a provocat o puternică sciziune în societatea americană a fost dublată de o presiune colosală asupra economiei SUA: în zece ani de război în Vietnam, costul conflictului urcă la aproape 1.000 de miliarde de dolari. Cheltuielile militare au ajuns la 9,5% din PIB-ul anual al SUA. Nixon, devenit președinte în 1969, este edificat asupra costului inflaționist al războiului și va retrage trupele din Vietnam. În 1970, inflația era deja de 6%, șomajul creștea vertiginos, ca să depășească acest nivel în anul următor. În august 1971, Richard Nixon ia decizia radicală a ieșirii din acordurile de la Bretton Woods, care stabileau regulile pe piața financiară mondială, cu un echivalent în aur al monedei americane. Totodată sunt înghețate prețurile și salariile pentru trei luni. În ianuarie 1973, intervențiile pe prețuri încetează, iar inflația o ia din loc accelerat.
PREȚ PLĂTIT PENTRU IGNORAREA ROLULUI ENERGIEI
La un an de la șocul petrolului, în 1974, șeful Rezervei Federale a remarcat că embargoul petrolier a venit în cel mai inoportun moment pentru economia Statelor Unite, când indicele de prețuri ale materiilor prime industriale urcase cu 10 procente și se manifestau dificultăți în lanțurile de aprovizionare. Inflația mare nu mai avea cauza în costurile războiului din Vietnam, încheiat. Cauza inflației era, potrivit unor analiști, nu doar în creșterea prețului la petrol, ci și în deciziile macroeconomice ale administrației. Petrolul nu este un bun de consum ca oricare altul: este atât de „impregnat” în toate activitățile, încât creșterile de preț sunt transmise imediat în gospodării și companii, arată o lucrare citată de recent de publicația franceză Les Echos. Noi adăugăm observația că dacă în România, prețul pâinii este considerat „politic”, la nivel mondial, prețul petrolului poate schimba radical politica.
Ruperea legăturilor politice în anii ’70 cu țările arabe, dar și cu Venezuela au pus SUA în situația de a fi dependente de alți furnizori care nu puteau acoperi deficitul de petrol de pe piața internă. Goana după carburanți a urcat cotațiile pe piața futures, ceea ce a făcut, psihologic, acomodarea cu trecerea barierei de 5 dolari/barilul, care-i speriase inițial pe liderii de la Casa Albă. Petrolul a împins în sus inflația în toată lumea, dar energia a rămas constant la periferia programelor economice, guvernele lumii, cu mici excepții, crezând că reglarea pieței se va face automat prin jocul cerere-ofertă.
PURTAȚI DE PETROL PE ȘAPTE VALURI DE INFLAȚIE
De o jumătate de secol au fost, așa cum socotește Adrian Vasilescu, șapte valuri inflaționiste,ultimul, început în 2021, venind după o perioadă calmă, în care România a fost singura țară din UE unde s-a înregistrat o inflație anuală de 2 la sută, nivelul optim socotit pentru o creștere economică echilibrată. Chiar dacă vârfurile inflației la nivel global din 1973 și 1979 au fost legate explicit de cele două mari șocuri petroliere, și cele care au urmat au avut sâmburele declanșator tot în hidrocarburi, subliniază autorul citat. De la 5,65 dolari/baril în 1973, maximumul istoric, de 147,5 dolari/baril, a fost atins în 2008, în timpul crizei financiare. O creștere de 26 de ori în 35 de ani nu avea cum să nu facă viața mereu mai scumpă pe întreaga planetă. Problema este că toate aceste creșteri s-au manifestat în salturi, lovind de fiecare dată ca o furtună. Războiul din Ucraina a ținut și el prețurile sus la petrol și a urcat cotațiile la gaze spre cifre astronomice.
ENERGIE ȘI INFLAȚIE: LEGĂTURI PERICULOASE
Sub acest titlu, Michel Lepetit, cercetător la prestigiosul grupul de reflecție Shift Project, publica în octombrie 2022 o largă analiză privind „revenirea neașteptată a inflației în numeroase țări”. Autorul, de formație inginerească, remarca faptul că după ce a ieșit din momentul uimirii, clasa politică a trecut la acuzații formale la adresa băncilor centrale. Opinia critică a politicienilor acreditează ideea că băncile centrale nu înțeleg fenomenul energetic, ceea ce conduce la „subestimarea dimensiunii sale geografice-europeană, dar și globală - a impacturilor sale, a duratei și mai ales a cauzelor sale”, scrie Lepetit.
El conduce logica argumentelor spre a înțelege de ce „uitucii” neglijează centralitatea energiei în economie, rolul ei cheie, rolul holistic, vital, sistemic. „Pe baza observației făcute de sfera economică cu privire la ponderea modestă a energiei în PIB, de circa 5%, nu se poate concluziona științific nimic asupra valorii energiei. Dar realitatea fizică este incontestabilă: fără acest 5% din PIB, nu ar exista aproape nimic din restul de 95%.”
În pregătirea iernii 2022-2023, criza prețurilor la energie a fost dublată de spaima generală la nivel european că resursele energetice limitate, prin lipsa din balanță a petrolului și gazelor din Rusia, supuse parțial embargoului, vor provoca pene uriașe de curent. UE a lansat programe pentru așa-numita „sobrietate energetică”, a pornit o ofensivă pentru reducerea voluntară a consumului individual și programe de decuplare a marilor consumatori din sistemul energetic. România trecuse după 1985 prin rigorile acestei „sobrietăți”, îndemnul lui Ceaușescu de a pune „o haină în plus” era acum transmis europenilor de Ursula von der Leyen. Scenariile catastrofice lansate cu mare plăcere și rating ridicat de televiziuni nu s-au adeverit, dar problema inflației și a prețurilor mari la combustibil rămâne. Petrolul va fi încă mulți ani ca un monopol virtual pentru miliardul de motoare cu ardere internă care transportă oameni și mărfuri în întreaga lume. Speranța de a înlocui gazele naturale cu gaze lichefiate este și ea marginală, deoarece GNL acoperă doar 20 % din totalul pieței și pe deasupra este mai scump.
MIRAJUL PREDICȚIILOR DE PREȚ
Realitatea ultimului val de inflație are o componentă „surpriză” în prețurile la energie. Predicțiile s-au bazat mult pe cotațiile contractelor futures, care sunt „alimentate” de factori subiectivi pe o piață mișcătoare și sensibilă la evenimente climatice sau geopolitice imprevizibile. „Dacă anticipațiile asupra inflației făcute de Banca Central Europeană pentru 2020 au fost destul de precise, în ciuda perturbărilor produse de epidemia Covid 19, subestimarea a început pentru T1/2021 și a devenit pronunțată din T3/2021” arată studiul care evidențiază legăturile periculoase dintre energie și inflație. Costurile pentru sprijinirea Ucrainei și consecințele conflictului pentru UE și Zona Euro nu sunt publicate explicit în statisticile UE.
ISĂRESCU EVIDENȚIAZĂ RISCURILE
Raportul BNR asupra inflației pe trimestrul 2/2023 subliniază cu claritate impactul energiei asupra inflației. Dacă în 2022 costurile mari cu energia au ajuns la un moment dat să preseze cu 85 la sută asupra inflației, acestea s-au temperat, dar rămân în zona de maximă atenție. Guvernatorul Mugur Isărescu a enumerat, între riscurile la adresa traiectoriei proiectate a ratei inflației: efectele economice ale războiului din Ucraina, dar și prețurile materiilor prime, ale bunurilor intermediare și finale, îndeosebi componente energetice și bunuri alimentare, influența deciziilor viitoare ale OPEC+. Raportul menționează „incertitudini sporite în ceea ce privește prețul petrolului în condițiile volatilității ridicate, indusă inclusiv de tensiunile în plan geopolitic”.
