x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Inflaţia în iulie 2022: În zona euro a ajuns 8,9%. În UE a urcat la 9,8%. În România s-a majorat la 13%

Inflaţia în iulie 2022: În zona euro a ajuns 8,9%. În UE a urcat la 9,8%. În România s-a majorat la 13%

18 Aug 2022   •   15:25
Inflaţia în iulie 2022: În zona euro a ajuns 8,9%. În UE a urcat la 9,8%. În România s-a majorat la 13%
Sursa foto: pixabay.com

Inflaţia în zona euro a continuat să crească, ajungând în iulie la 8,9%, în timp ce, la nivelul tuturor statelor UE, rata medie a inflaţiei este de 9,8%. În România, aceasta este de13%, arată datele Eurostat.

"Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 8,9% în iulie 2022, în creştere de la 8,6% în iunie. În urmă cu un an, rata inflaţiei era de 2,2%. Rata anuală a inflaţiei la nivelul întregii Uniuni Europene a fost de 9,8% în iulie 2022, în creştere de la 9,6% în iunie. În urmă cu un an, rata inflaţiei în UE era de 2,5%", potrivit Eurostat.

Cele mai mici niveluri ale inflaţiei se înregistrează în Franţa şi Malta (6,8%), precum şi în Finlanda (8,0%). Cele mai mari rate ale inflaţiei sunt în Estonia (23,2%), Letonia (21,3%) şi Lituania (20,9%).

România a înregistrat în iulie o rată a inflaţiei raportată la nivel anual de 13,0%, potrivit datelor Eurostat.

În iulie, factorul principal care a contribuit la inflaţie în zona euro a fost majorarea preţurilor la energie (+4,02), fiind urmat de alimente, alcool şi tutun (+2,08%), servicii (+1,6%) şi produse industriale nonenergetice (+1,16%).

×
Subiecte în articol: inflatie zona euro