Analistii economici au fost surprinsi de nivelul inflatiei din luna februarie, care a crescut cu numai 0,2%. Ei se asteptau ca majorarile la preturile reglementate (energie, gaze) sa se regaseasca intr-un procent mai mare in pretul alimentelor si al serviciilor. "Inflatia a fost sub asteptari si este interesant ca si sub asteptarile BNR. Banca centrala anticipa sa creasca inflatia anualizata inca doua luni", a afirmat Radu Craciun, analist la ABN Amro Bank. Scumpirea medie la alimente a fost sustinuta de majorarea cu 23,1% a pretului la zahar, compensata in parte de ieftinerea, aproape la fel de spectaculoasa, la oua (-16,2%). "Ma asteptam ca preturile la alimente sa creasca mai mult. Singurul aliment care a reactionat la majorarea de la gaze a fost zaharul. Poate concurenta a fost suficient de puternica", a adaugat Craciun. Pe de alta parte, Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata considera ca inflatia nu reflecta evolutia reala a preturilor si sustine ca metodologia de calcul este nepotrivita. "Un nivel ceva sub asteptari se putea explica prin aprecierea puternica a cursului din luna februarie. Totusi, s-a obtinut o rata de inflatiei la nivelul mediu din Europa si sub cea de baza din Romania", a opinat Voinea. (Daniela Ivan)