2 februarie 2008
ESTIMARE. Analiştii economici iau în calcul o decizie a Consiliului de Administraţie al BNR de majorare a rezervelor minime obligatorii constituite pentru depozitele în valută, însă consideră că o astfel de măsură ar fi ineficientă, având în vedere că multe bănci exportă credite către acţionarii majoritari. Majorarea rezervelor minime obligatorii la valută, situate în prezent la 40%, ar veni în contextul creşterii dobânzii de politică monetară, care va stimula şi mai mult creditarea în valută. Anul trecut, creditele în valută au avut o dinamică mai accentuată decât cea a împrumuturilor în lei.
SPECIALIZARE. Aproximativ 33.000 de fermieri au urmat anul trecut cursurile de calificare profesională organizate de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA), domeniul care a atras cei mai mulţi cursanţi fiind cel al horticulturii, în timp ce cursurile de silvicultură au fost cel mai puţin solicitate. Astfel, un număr de circa 10.400 de producători agricoli au optat pentru o calificare în domeniul horticol. Ei pot practica meserii precum cea de ciupercar, floricultor, peisagist-floricultor, pomicultor, legumicultor, viticultor.
DOBÅNDå. BNR va majora, luni, rata dobânzii de politică monetară cu cel puţin 0,5 puncte procentuale, pentru a contrabalansa presiunile pentru deprecierea leului, care pun sub semnul întrebării realizarea ţintei de inflaţie, estimează analiştii economici. Leul a coborât de la nivelul maxim al ultimilor cinci ani faţă de euro, înregistrat în iulie 2007, la minimul din ultimii trei ani, atins la începutul acestei luni, în contextul în care analiştii economici apreciază că dimensiunea deficitului de cont curent a devenit mai periculoasă din cauza instabilităţii de pe pieţele internaţionale.
Citește pe Antena3.ro