x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    28 Feb 2008   •   00:00

ISTORIC. Dolarul american a înregistrat ieri cea mai mică valoare raportat la euro din 1999, anul introducerii monedei unice europene, pe fondul temerilor privind recesiunea economică din Statele Unite ale Americii. Euro era cotat la 1,5071 dolari, potrivit Reuters. Donald Kohn, vicepreşedintele Fed, banca centrală americană, a lăsat marţi să se înţeleagă că instituţia ar putea reduce dobânda de referinţă sub nivelul actual, de 3%. (D.I.)

 

RECORDURI. Barilul de petrol şi aurul au atins ieri maxime istorice pe pieţele internaţionale. Aurul a ajuns la 963,40 dolari pe uncie, în vreme ce barilul de ţiţei a ajuns la 102,08 dolari, în contextul în care deprecierea dolarului a făcut ca investitorii să se reorienteze. Argintul a ajuns şi el la 19,25 dolari pe uncie, cel mai mare nivel din ultimii 27 de ani. Platina a urcat la 2.152 dolari pe uncie, însă se situează sub nivelul-record de 2.192 dolari înregistrat săptămâna trecută. (D.I.)

 

AUSTERITATE. Guvernul nu va mai permite în acest an ministerelor să achiziţioneze maşini şi piese de mobilier, pentru a limita costurile bugetare, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian (foto), a anunţat că va propune o rectificare bugetară prin scăderea cheltuielilor cu 1,1 miliarde de euro, fără să fie afectată nici o sumă destinată investiţiilor. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a salutat decizia guvernului de a tăia cheltuielile bugetare de la consum, şi nu de la investiţii.

 

MODERNIZARE. Metrorex va moderniza instalaţiile electrice pe magistralele 1, 2 şi 3, precum şi în tunelele de legătură dintre staţiile Semănătoarea şi Crângaşi. Valoarea totală a contractului este de 220,56 milioane de lei. Metrorex va organiza o licitaţie în luna mai, pentru desemnarea companiei care va realiza lucrările. Acestea este prevăzut să se termine în 4 ani de la data desemnării câştigătorului. (D.I.)

 

IMOBILIAR. Un consorţiu condus de Armax Gaz va construi un complex rezidenţial în Mediaş, ce va cuprinde blocuri de locuinţe, o clinică medicală privată, un centru de afaceri şi o biserică. Armax Gaz deţine un teren de 12.000 de metri pătraţi în centrul oraşului, unde vor fi construite blocurile şi centrul de afaceri, în vreme ce biserica, grădiniţa şi centrul medical vor fi construite în altă parte. Consiliul Local Mediaş va realiza din fonduri publice sistemele de apă, electricitate şi evacuarea deşeurilor. (D.I.)

×
Subiecte în articol: economic