20 martie 2008: Preţul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru, dacă în următoarele luni autorităţile nu vor reduce accizele şi nu vor egaliza aceste taxe pentru benzină şi motorină, potrivit preşedintelui grupului Rompetrol, Dinu Patriciu
DESPĂGUBIRI DACII. Persoanele care au constituit depozite la CEC pentru achiziţia de autoturisme se vor putea prezenta la ghişeele băncii începând cu prima zi bancară după 21 decembrie, pentru a primi despăgubiri. Guvernul a aprobat ieri ordonanţa de urgenţă care permite persoanelor care au depus bani la CEC pentru un autoturism până în anul 1992 să primească o despăgubire de 20.000 lei.
BĂSESCU, LA BNR. Preşedintele Traian Băsescu a solicitat ieri, în timpul vizitei la Banca Naţională, opinia membrilor Consiliului de Administraţie cu privire la evoluţia macroeconomică a României. Şeful statului şi membrii CA al BNR au avut “un schimb de opinii cu privire la nevoia de întărire a capacităţii instituţionale a ţării noastre de programare şi implementare a unor politici economice coerente, precum şi trecerea la euro”.
TRANZACŢIE. Ministerul Transporturilor va transmite, cu plată, două aeronave de tip Airbus A 310-325 din patrimoniul Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM în proprietatea publică a statului şi în administrarea regiei Autonome Compania Română de Aviaţie Romavia. TAROM a încercat să vândă aeronavele în repetate rânduri, însă nici un investitor nu a fost interesat. TAROM nu mai poate suporta cheltuielile ridicate cu întreţinerea acestora. (E.S.)
ESTIMARE. Preţul benzinei va ajunge la 5 lei pe litru, dacă în următoarele luni autorităţile nu vor reduce accizele şi nu vor egaliza aceste taxe pentru benzină şi motorină, potrivit preşedintelui grupului Rompetrol, Dinu Patriciu (foto). “Cum am mai spus, accizele trebuie să fie egale la benzină şi motorină, pentru că una este impozitată prea mult, iar cealaltă prea puţin”, a declarat Patriciu. El a adăugat că această măsură ar duce la o scădere a preţului carburanţilor. (Daniel Ionaşcu)