x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

10 Noi 2005   •   00:00
ELECTRICITATE. La 1 decembrie va fi lansata piata centralizata a contractelor bilaterale de energie electrica, pe baza unei proceduri prin care cumparatorii eligibili vor avea acces nediscriminatoriu la electricitatea mai ieftina, potrivit ministrului Economiei si Comertului, Codrut Seres. "Astfel, suspiciunile privind modul de atribuire a energiei ieftine nu vor mai avea baza", a spus Seres ieri, cu ocazia prezentarii modului de participare la piata. Piata este organizata de operatorul Bursei de Energie - OPCOM. Cu 10 zile inaintea desfasurarii licitatiei, vanzatorul de energie isi va depune oferta, care va fi afisata pe site-ul OPCOM si va contine cantitatea tranzactionata, pretul minim cerut si perioada contractului (cel putin o luna). "Am recomandat deja producatorilor de energie din portofoliul ministerului sa foloseasca piata respectiva, iar recomandarea ministrului este obligatorie", a mai spus Seres. (A.N. Ionescu)

PRELUNGIRE. Termenul de depunere a ofertelor finale pentru preluarea filialei Electrica Muntenia Sud ar putea fi prelungit pana la 31 ianuarie, ca urmare a solicitarilor primite din partea unor competitori si a recomandarii consultantului, a anuntat ministrul Codrut Seres. Competitorii respectivi au invocat procedurile laborioase de aprobare a documentelor de catre firmele lor. Anterior, unul dintre candidati, grupul german EnBW, a considerat bun termenul actual (23 decembrie). (A.N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic