GAZE. Ministerul Economiei si Comertului (MEC) va propune Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) sa segmenteze mai des pragurile de consum, carora li se aplica tarife separate, potrivit declaratiei ministrului Codrut Seres. "Consumul celor care folosesc doar aragazul s-ar putea incadra pana la 500 mc anual si abonamentul ar putea ajunge la 30.000-40.000 de lei pe luna. Urmatoarea transa de consum ar putea fi intre 500 si 1.500 mc (cand se foloseste si un boiler), iar utilizarea unor sobe ar duce consumul intre 1.500 si 2.500 mc/an, ultimul segment specific abonatilor cu un consum redus de gaze naturale", a precizat Seres. (
A.N. Ionescu)
PRELUARE. Coty Inc. va prelua Unilever Cosmetics International, parte a Unilever PLC, devenind astfel cea mai mare companie de parfumuri din lume. Unilever Cosmetics International este o companie internationala de parfumuri, cu vanzari de peste 640 milioane de dolari in 2004. Contractul de achizitie, in valoare de 800 de milioane de dolari, urmeaza sa fie semnat in urmatoarele luni. Coty Inc. este o companie globala, cu vanzari nete la sfarsitul anului fiscal 2004 de 1,9 miliarde de dolari, care isi desfasoara operatiunile in peste 25 de tari (
E.P.)