Miliardarul romăn Ion Ţiriac figurează pe locul 13 in clasamentul celor mai bogaţi 15 oameni de afaceri din Europa de Est, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari
PASAJ. Şoferii vor putea circula pe cel de-al doilea pasaj de la Băneasa, de pe DN 1, peste două săptămăni, a declarat Mihai Grecu, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romănia (CNADNR). "Problema la acest pasaj o reprezintă drumul care face legătura intre Strada Privighetorilor şi sensul giratoriu de sub pasaj. Trebuie să rezolvăm această problemă, pentru că lucrarea aparţine Primăriei Capitalei", a afirmat Grecu.
AVAS. Privatizarea societăţii IAR Ghimbav va fi reluată in 2008, după ce negocierile cu Eurocopter Franţa au eşuat in octombrie, deoarece investitorul nu a depus o ofertă imbunătăţită. "In primele trei luni ale anului viitor cred că vom lansa anunţul de privatizare. Sper ca pănă la jumătatea anului să finalizăm tranzacţia", a declarat Laszlo Gyerko, vicepreşedinte al AVAS.
FORBES. Miliardarul romăn Ion Ţiriac (foto) figurează pe locul 13 in clasamentul celor mai bogaţi 15 oameni de afaceri din Europa de Est, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, potrivit unui top publicat ieri de revista americană Forbes. Ţiriac a fost in 2007 primul romăn inclus in clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, ocupănd locul 840.
FINANŢARE. Romănia va primi peste 7,5 milioane de euro de la UE in cadrul Programului PHARE 2006 Coeziune Economică şi Socială privind măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă. Circa 3 milioane de euro din bugetul programului este asigurat de statul romăn. Firmele pot obţine finanţări nerambursabile pănă la 150.000 de euro pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă, iar contribuţia proprie trebuie să fie de cel puţin 20% din valoarea proiectului.
AUTOSTRĂZI. Toate drumurile naţionale vor fi reabilitate sau construite cu bitum modificat cu polimeri incepănd din 2008, mai rezistent, dar şi mai scump cu 20%, potrivit unei decizii a CNADNR. Această condiţie va fi introdusă in caietele de sarcini. La ora actuală, singurele staţii de producţie a bitumului modificat cu polimeri sunt la Vega, aparţinănd companiei Rompetrol, şi la Mangalia, deţinută de compania franceză Colas.
UTI. Compania UTI Retail Solutions, membră a grupului de firme UTI, participă la Salonul internaţional pentru dotarea magazinelor, prezentarea mărfurilor şi promovarea vănzărilor - "Proshop" in calitate de expozant, prezentănd echipamente şi tehnologii de securitate pentru spaţii comerciale. Expoziţia se desfăşoară in cadrul complexului expoziţional Romexpo, in perioada 7-11 noiembrie 2007. UTI Retail Solutions prezintă soluţii de securitate de ultimă generaţie, confirmănd astfel valoarea sa ca partener strategic pentru securizarea magazinelor celor mai importanţi retaileri care activează in Romănia.