x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Integrare - Panica falimentului

Integrare - Panica falimentului

de Adrian N. Ionescu    |    19 Apr 2006   •   00:00
Integrare - Panica falimentului

Estimarile privind falimentul IMM-urilor sunt neprofesioniste, potrivit lui Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii. Numai firmele de productie agro-alimentara si cele cu impact de mediu vor avea probleme.

Estimarile privind proportia firmelor mici si mijlocii care vor da faliment dupa momentul aderarii la Uniunea Europeana sunt dovezi de neprofesionalism sau jocuri periculoase, a declarat ieri Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC). "Nu avem motive economice sa credem ca rata mortalitatii IMM se va modifica dupa aderarea din 1 ianuarie", a declarat ieri Chirovici. Liderul ANIMMC a spus ca, de pilda, pentru firmele de comert, 1 ianuarie 2007 va fi "doar a doua zi de Revelion". Problemele lor reale sunt extinderea lanturilor de hypermarketuri si achizitia unor vitrine frigorifice conform normelor. Alte probleme pot apare in domeniul productiei agro-industriale sau pentru firmele de servicii care trebuie sa faca investitii de mediu. Panica produsa de exagerari si de "retorica" nefondata pot crea probleme, totusi, spun oficialii Agentiei.

BIROCRATIA. "Studiile arata ca principalele griji ale firmelor sunt birocratia si coruptia", crede Chirovici. "Rolul ANIMMC trebuie intarit financiar si mai mult, astfel incat firmele mici si mijlocii straine care investesc sub un milion de euro sa aiba un partener direct, care poate lua legatura cu prefecturile sau primariile care ii tin la usa. Investitorii mici creaza mai multe locuri de munca decat firmele mari. De aceea consideram ca ideea contopirii Agentiei pentru IMM cu cea dedicata investitorilor straini mari si cu o directie de sinteza din Ministerul Economiei nu ar face bine mediului de afaceri", a mai spus presedintele ANIMMC.

LA TARG. "In premiera, editia de anul acesta a Targului IMM (TIMM) va da posiblitatea firmelor sa expuna ceea ce produc", a declarat Gabriela Vasile, vicepresedinte a ANIMMC. La editia nationala a TIMM, care va avea loc intre 4 si 6 mai la Romexpo, sunt asteptate circa 250 de firme, ca si institutiile care furnizeaza servicii de asistenta si finantare pentru IMM-uri, potrivit traditiei celorlalte patru editii desfasurate pana in prezent. Pana in iunie vor avea loc si editiile regionale, la Constanta, Craiova, Timisoara si Vaslui.

×
Subiecte în articol: economic