Sunt mai mult decât simple stații de carburanți, sunt parte integrantă a primelor centre de servicii de asemenea anvergură, de până la 40.000 de metri pătrați.
Norel Androne, Manager Dezvoltare Reţea Rompetrol: “Dezvoltarea a fost făcută prin crearea unui nou concept, nu avem aşa ceva în reţea, e chiar o premieră pentru România. Vrem ca clienţii noştri să nu mai asimileze zonele respective ca pe nişte staţii de distribuţie de carburanţi, ci ca pe nişte zone de servicii.“
Construirea centrelor de servicii este una dintre priorităţile Rompetrol și vizează dezvoltarea parteneriatelor comerciale, dar și creşterea standardelor de confort şi decorarea zonelor exterioare.
Norel Androne, Manager Dezvoltare Reţea Rompetrol:: „Avem o acţiune de plantare arbori şi elemente de decor în anumite spaţii de servicii. Dorim să dezvoltăm spaţiile respective pe cei 20 de ani cât durează concesiunea.“
Conceptul se adresează direct și producătorilor locali, tradiționali, iar compania de oil&gas şi-a manifestat deschiderea pentru promovarea şi vânzarea produselor specifice în noile centre.
Norel Androne, Manager Dezvoltare Reţea Rompetrol: „Am interacționat foarte mult cu autoritățile locale pentru că am vrut să angajăm din zonele respective, cât și pentru a descoperi producătorii locali.“
Autoritățile locale vor beneficia de taxele de aproximativ 2 milioane de lei anual, pentru fiecare lot, dar bani vor ajunge şi la bugetul central.
Norel Androne, Manager Dezvoltare Reţea Rompetrol: „Sumele care se duc către stat, cele minime,sunt între 4 şi 11 milioane lei pe lot pe an.”
Fiind aproape de zone populate, dezvoltarea centrelor de servicii reprezintă o oportunitate de angajare pentru localnici. Fiecare lot concesionat este format din 2 spaţii de servicii, situate pe ambele părți ale autostrăzii în care în prezent lucrează între 80 și 120 de angajați.
Un alt beneficiu îl reprezintă susţinerea turismului local şi promovarea acestor zone. Tocmai de aceea, primele centre, situate imediat după intrarea în România, au avut parte de o atenție specială.
Norel Androne, Manager Dezvoltare Reţea Rompetrol: „Toți clienții se opresc acolo pentru o pauză, mai ales după ce stau în vamă câteva ore.“
Turiștii vor fi astfel încurajați să se oprească și în orașele din zonă, care trec prin transformări importante. Orăștie va sărbători anul viitor 800 de ani de la atestarea documentară, iar pentru eveniment se desfășoară ample lucrări de reconstrucție a centrului vechi și a cetății, în care autoritățile locale au investit peste 5 milioane de euro din bugetul local. Prin noile taxe generate, comunitatea își va putea continua proiectele.
- Contribuţiile anuale minime către bugetul de stat sunt intre 4 şi 11 milioane de lei pentru fiecare dintre cele 6 loturi
- Centrele Rompetrol au creat premise de business pentru producătorii locali
- Taxele locale sunt de aproximativ 2 de milioane de lei pe perioada de concesiune pentru fiecare lot
- Centrele de servicii - oportunitate de angajare pentru localnicii din comunele limitrofe