x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiţii în sectorul agro-alimentar

Investiţii în sectorul agro-alimentar

de Adrian Stoica    |    01 Aug 2016   •   12:21
Investiţii în sectorul agro-alimentar

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a prelungit cu 30 de zile, până la data de 31 august 2016, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pe sub-măsurile 16.4 şi 16.4a privind sprijinul acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol.

"Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanţare s-a decis ca urmare a solicitărilor primite în acest sens din partea potenţialilor beneficiari, precum şi a sumelor disponibile pentru finanţarea proiectelor în sesiunea 2016. Fondurile totale disponibile sunt de aproximativ 10 milioane de euro pentru ambele submăsuri. Pragul lunar de calitate pentru perioada 31 iulie - 31 august 2016 va fi de 10 puncte pentru ambele sub-măsuri", se arată într-un comunicatul AFIR. Solicitanţii au la dispoziţie fonduri europene nerambursabile în limita a 100.000 de euro pentru un proiect de cooperare între actori din sectorul agro-alimentar, inclusiv din cel pomicol, cu scopul de a comercializa produsele din lanţurile scurte de aprovizionare şi de a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor şi atragerea unor categorii noi de consumatori.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii supermarketurilor, producătorii români vor intra mai uşor  pe rafturile marilor lanturi de magazine. Problema este că acum trebuie să-şi majoreze capacităţile de producţie şi livrare

×