x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investițiile străine se prăbușesc

Investițiile străine se prăbușesc

28 Oct 2020   •   17:00
Investițiile străine se prăbușesc

Investiţiile străine directe la nivel global vor scădea cu 40% în 2020, pe fondul temerilor privind o recesiune profundă, estimează Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). În primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2019, declinul a fost de 49%. Intrările de investiţii străine în economiile europene au devenit negative pentru prima dată în istorie, ajungând la minus 7 miliarde dolari. La rândul lor, fluxurile spre SUA au coborât cu 61%, la 51 miliarde dolari. Fenomenul are drept cauză intențiile multinaționalelor de a reține cât mai mult numerar.

×