Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că rezerva de aur nu mai trebuie să crească peste nivelul de 100 de tone, pentru că de câte ori a depăşit acestă valoare România a păţit ceva. Declaraţia vine la câteva zile după ce Guvernul a pregătit un proiect în vederea deschiderii exploatării Roşia Montană.
"Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru că sunt superstiţios. De câte ori am trecut peste 100 de tone România a păţit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone", a declarat Isărescu la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară "Cristian Popişteanu", cu tema "Aurul în istoria băncilor centrale", ediţia a XXI-a, găzduit de BNR.
Isărescu a făcut de mai multe ori, de-a lungul timpului, această afirmaţie. Guvernatorul băncii centrale şi-a amintit că în anul 1990, la două ore după ce a fost numit în funcţie a mers la tezaur.
"De ce? Ca să ating aurul, era şi ultima rezervă tangibilă a Românei şi ca să capăt încredere. M-a întrebat cineva cum am rezistat (ca guvernator, o perioadă îndelungată - n.r.). Probabil că am luat ceva magie din tezaurul, mic atunci, nu aveam decât vreo 64 tone de aur, suficient ca să îmi dea încredere pentru câţiva ani buni, cel puţin. În prezent, suntem la al doilea ciclu pe care îl trăiesc, de explozie a preţului aurului", a spus Isărescu.