"A venit primavara, se topesc zapezile si bancile vor avea mai multe lichiditati si chiar si cele mai incapatanate banci vor trebui sa scada dobanzile", a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Declaratia guvernatorului BNR sugereaza ca banca centrala va cauta sa lase mai multa lichiditate in piata bancara, ceea ce se va realiza, cel mai probabil, printr-o reducere a rezervelor minime obligatorii in sedinta de politica monetara din 29 martie.
Cresterea taxelor stimuleaza evaziunea
Pe de alta parte, Isarescu a subliniat nevoia de creare de noi locuri de munca in Romania, ca solutie de progres economic. Dezechilibrul bugetului de asigurari sociale poate fi rezolvat doar prin crearea de locuri de munca, intrucat cresterea impozitelor si taxelor nu face decat sa stimuleze evaziunea, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.
"Batalia se va duce aici, cine va reusi sa rezolve aceasta problema si sa iasa din cercul vicios (...) Solutia este sa acoperim deficitul CAS nu prin majorari de impozite, pentru ca acestea nu fac decat sa stimuleze evaziunea, ci prin crearea de noi locuri de munca", a spus Isarescu.
Isarescu a reluat declaratiile de acum o saptamana, afirmand ca sistemul fiscal romanesc este conceput astfel incat sa forteze managerii sa faca evaziune fiscala. Guvernatorul a facut aceste afirmatii la un seminar unde a fost prezent si fostul ministru al Muncii Sulfina Barbu care a declarat ca putin peste 4 milioane de salariati sustin 5,5 milioane pensionari. Totodata, numarul persoanelor asistate social, sub diferite forme, este de 7,5 milioane.