x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul a fost cotat la cel mai bun curs din august 2013

Leul a fost cotat la cel mai bun curs din august 2013

22 Mai 2014   •   14:31
Leul a fost cotat la cel mai bun curs din august 2013

Leul s-a apreciat puternic joi în faţa monedei europene, euro fiind cotat de Banca Naţională a României la 4,4170 lei, în scădere cu 2,08 bani (0,46%) faţă de cotaţia de 4,4378 lei din ziua anterioară.

Un nivel mai mic decât 4,4170 lei pentru euro a fost înregistrat pe 6 august 2013, potrivit datelor BNR.

Leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, acesta fiind cotat la 3,2280 lei, în scădere cu un ban (0,3%), de la 3,2380 lei, cât a fost miercuri.

Gramul de aur s-a ieftinit cu 16 bani (0,12%), până la valoarea de 134,3308 lei, faţă de nivelul de 134,4973 lei anunţat miercuri.

×
Subiecte în articol: curs de schimb leu-euro bnr