Harababura fiscală a lovit şi în moneda naţională care s-a prăbuşit până la nivelul din august 2012. Banca Naţională a stabilit ieri un curs de 4,6198 lei, cu 2,30 de bani (0,5%) mai mult în comparaţie cu valoarea de marţi. La casele de schimb valutar ale băncilor un leu se cumpăra cu sume cuprinse între 4,67 şi 4,7 lei spre disperarea românilor care au împrumuturi în euro sau care stau în chirie.
Moneda naţională s-a depreciat miercuri în raport cu euro şi a ajuns la cea mai slabă cotaţie din ultimii cinci ani, cursul anunţat de Banca Naţională a României fiind stabilit la, de 4,5968 lei pentru un euro. O cotaţie similară pentru moneda naţională a fost consemnată pe data de 26 iulie 2012, când Banca Naţională a României a anunţat un curs de schimb de 4,6205 de lei pentru un euro.
Asociaţia profesioniştilor în investiţii din România (CFA România) a anticipat o depreciere a cursul de schimb euro/leu până la 4,6 lei/euro până la finele anului, însă acum leul s-a prăbuşit mai mult decât era de aşteptat. Numai economiştii mai multor bănci importante au anticipat o cădere mai mare a leului.
„Cum cursul euro/leu părea ţintuit de ceva vreme în pragul lui 4,60, era un echilibru instabil acolo, fiindcă exista percepţia puternică în piaţă că acel nivel e apărat strict de BNR. Noua retorică a băncii centrale a semnalat însă că această redută poate fi cucerită" Horia Braun, economistul-şef al BCR
BNR: cursul va fluctua mai mult
Tensiunile și controversele privind modificarea Codului Fiscal s-au resimțit direct în piețe. Leul s-a depreciat nu numai comparativ cu euro, ci şi cu dolarul şi cu celellate monede din regiune. În plus, analiştii economici susţin că piaţa a reacţionat şi la comentariile venite dinspre banca centrală care a spus că va permite o volatilitate mai mare pe curs şi una mai redusă la ratele de dobândă.
„Interpretarea mea a că ceea ce a anunţat BNR este că, din punctul lor de vedere, pe care îl consider foarte corect, este preferabil să avem o volatilitate mai mică a dobânzilor, a ROBOR, decât a cursului, în condiţiile în care pe o piaţă liberă nu pot fi controlate toate variabilele în acelaşi timp”, a declarat Horia Braun, economistul-şef al BCR.
Citește pe Antena3.roBlocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor
Guvernatorul a explicat marţi că există trei variabile care nu pot fi "ţinute" concomitent: rezerva, cursul şi dobânzile.
„Ceva trebuie să se mişte mai mult şi acesta nu poate să fie decât cursul, în sus sau în jos. Să nu luaţi asta că e doar pe o singură direcţie. Piaţa îl plimbă, nu aţi văzut cum e şi cu euro/dolar? Ba e 1,20, ba e 1,10. E şi mai inteligent să faci aşa ceva. Toată chestia e să credem că pieţele funcţionează", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Moneda naţională a sărit de pargul critic de 4,6 lei pentru un euro la toate casele de schimb