x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Liber la preturi negociate

Liber la preturi negociate

de Adrian N. Ionescu    |    20 Iun 2005   •   00:00
Liber la preturi negociate

De la 1 iulie, toti consumatorii de energie electrica, mai putin cei casnici, vor putea sa-si negocieze contractul cu furnizorul pe care si-l doresc. Pentru a profita de liberalizarea completa a pietei, prevazuta la 1 ianuarie 2007, consumatorii casnici trebuie sa se asocieze.

Prin cresterea gradului de deschidere a pietei de energie electrica pana la 83,5% din consumul total, toti consumatorii, cu exceptia celor casnici, vor avea dreptul sa-si aleaga furnizorul si sa-si negocieze contractul cu acesta, au anuntat oficialii Ministerului Economiei si Comertului (MEC) si ai Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Livrarile anuale de energie electrica sunt de circa 50.000 GWh. Alegerea noului furnizor este conditionata de achitarea datoriilor catre cel vechi, iar pretul negociat va depinde de anumite preturi reglementate, cum este cel de transport.

SPERANTE. Pentru ca pretul final al electricitatii, al serviciilor de livrare si calitatea oferite devin criterii functionale de alegere a furnizorului, autoritatile considera ca deschiderea pietei va induce cresterea concurentei. Ca rezultat, furnizorii isi vor face portofolii de producatori cat mai ieftini. Mai ales ca unuia dintre acestia, Nuclearelectrica, i se va permite intrarea pe piata libera, potrivit lui Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului. Preturile ar urma sa se tempereze, pe termen mediu. Pe termen scurt, adica tot de la 1 iulie, preturile cresc cu 5,2%. "Este ultima scumpire de anul acesta", spune Seres. Cresterea se datoreaza scumpirii gazelor naturale si a carbunelui (cu 5% la productie si cu 10% la transport), dar mai ales a tarifelor de distributie (cu pana la 18%).

MECANISMUL PUTERII. Intr-un tarziu, efectul concurentei dintre cei mari va ajunge si la consumatorii casnici. Din 2007, sau poate chiar mai devreme, acestia vor deveni ei insisi liberi sa-si aleaga furnizorul, dar nu vor avea puterea comerciala sa si negocieze pretul. Nici toate firmele nu o au.

Liberalizarea de acum consta in eliminarea pragului minim de consum anual de 1 GWh, de la care se putea capata statutul de negociatori liberi. Din cauza acestei limitari, pana la 1 iulie, gradul de deschidere a pietei este inca de 55%, fiind eligibile circa 2.300 de firme mari consumatoare. Numarul eligibililor va creste cu alti 600.000 de consumatori, dar cei care uzeaza de acest statut vor fi mai putini. La 1 noiembrie anul trecut, piata s-a liberalizat de la 40% la 55%, dar cantitatile negociate au crescut, fata de 20% in octombrie 2004, doar pana la 23% in februarie 2005. Noii consumatori eligibili nu vor adauga contracte libere mai substantiale, deoarece consuma mai putin decat cei vechi. Prin urmare au si capacitate de negociere proportional mai mica.

CEI MICI. In aceeasi situatie se va afla si o familie, cand piata va fi 100% deschisa. Mai multe familii vor trebui sa formeze o asociatie, cu cerere mai mare si cu bani pentru a plati consultanti care sa convinga un furnizor convenabil.

Deocamdata, nici ofertele de electricitate nu prea au de unde veni din alta parte decat de la furnizorul dominat Electrica. Realmente, activi pe piata sunt numai 25 dintre cei peste 100 de furnizori independenti licentiati. Pe de alta parte insa, aparitia unor consumatori eligibili mai mici va incuraja si activitatea furnizorilor mici. De aici incolo, atingerea celor mai rezonabile niveluri de piata depinde de mecanismele comerciale, prin care efectul benefic al concurentei dintre cei mari sa se propage si in favoarea celor mici.

BURSA ENERGIEI VA REGLA ZILNIC PIATA
Grosul pietei este si va fi asigurat de contractele bilaterale, pe termen mai lung, dar preturile vor fi reglate fin zilnic, prin mecanisme bursiere. "Bursa nationala de energie electrica va deveni functionala in 2005 pentru piata fizica si in 2006 pentru piata financiara", a declarat ministrul Codrut Seres. Existenta unei Burse puternice ar contribui la obtinerea de catre Romania a statutului de lider regional, crede Seres. Ca la orice Bursa, operatorii principali vor fi producatorii si negustorii mari de energie. Pe piata fizica, acestia vor tranzactiona contracte orare cu livrarea in ziua urmatoare. Pe piata financiara se vor tranzactiona contracte forward, futures si options, de management al riscurilor de modificare a preturilor de piata, inclusiv fata de contractele bilaterale din afara Bursei. Bursa se va constitui la Operatorul Comercial (OPCOM) din cadrul Transelectrica, cu consultanta Nord Pool SA, singura Bursa regionala din lume care acopera Norvegia, Suedia, Finlanda si Danemarca.
×
Subiecte în articol: economic piata