x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Listare - Transelectrica, oferta pentru bogati

Listare - Transelectrica, oferta pentru bogati

de Adrian N. Ionescu    |    07 Iun 2006   •   00:00
Listare - Transelectrica, oferta pentru bogati

Incepand cu 14 iunie se va derula oferta publica de actiuni Transelectrica, in urma careia compania va fi cotata la Bursa. Putini romani vor participa la acest mult asteptat succes al pietei, din cauza conditiilor relativ prohibitive de cumparare.

Din 8 august, la Bursa se vor tranzactiona si actiunile Transelectrica, oferite investitorilor intre 14 si 28 iunie, potrivit calendarului prezentat ieri de oficialii companiei.

"Prin oferta publica se majoreaza capitalul social cu 10%. Este un eveniment important pentru noi si pentru piata de capital, prevazut de Guvern in Programul «O piata puternica», inca din mai 2004", a declarat Stelian Gal, directorul general al companiei.

Transelectrica se va alatura putinelor vedete veritabile de la Bursa, iar actiunile sale se vor inregistra printre cele mai sigure cresteri la Bursa, pentru ca peste tot in lume companiile de utilitate publica sunt bine cotate, potrivit specialistilor. Scumpirea energiei este inca un avantaj pentru companie.

OFERTA. Se vor vinde, la pretul de 16,8 lei noi, 7.329.787 de actiuni, din care 60% sunt rezervate investitorilor mari. Acestia pot subscrie actiuni in valoare minima de 500.000 de lei noi (5 miliarde lei vechi). Nici celelalte actiuni, destinate formal "investitorilor mici", nu sunt accesibile tuturor buzunarelor. Pentru a cumpara actiuni Transelectrica, un investitor considerat mic trebuie sa puna la bataie cel putin 2.000 de lei noi (20 de milioane de lei vechi). Salariul mediu net pe economie este de 839 de lei.

Reprezentantii consortiului de intermediere (Alpha Bank, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank) nu au dorit sa explice criteriile dupa care s-a stabilit pragul minim pentru investitorii "mici", de 2.000 de lei noi. Pragul este suficient de prohibitiv pentru a descuraja pe cei care, ca sa cumpere, ar trebui sa faca un credit bancar la dobanzi inca prea mari.

EXPLICATII. Analistii de piata cred ca, mai curand, intermediarii ofertei s-au bucurat sa aiba mai putin de munca, iar oficialii companiei nu doresc sa-si bata capul cu prea multi actionari. Mai ales ca Transelectrica va deveni privata in proportie de 30%. Un pachet de alte 15 procente (din numarul actual de actiuni) a fost deja transferat Fondului Proprietatea si inca 5% vor fi alocate celor care beneficiaza de titluri de despagubire conform Legii 10/2001. Beneficiarii va trebui sa mai astepte pana cand se va putea calcula un pret mediu de piata pe sase luni de tranzactii la Bursa.

Astfel ca Transelectrica va fi obligata sa includa in Consiliul de Administratie macar un reprezentant al altor actionari decat statul. Cel mai probabil reprezentantul Fondului Proprietatea va fi acela, dar nu este exclus ca si ceilalti actionari sa pretinda un loc.

×
Subiecte în articol: economic Transelectrica