x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie "Lovitură de stat", moneda naţională se întăreşte din nou

"Lovitură de stat", moneda naţională se întăreşte din nou

27 Iul 2012   •   08:27

Cursul de schimb a coborat pana la 4,6000 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de vineri, intr-o piata linistita in care aprecierea leului a fost mai vizibila decat evolutia inregistrata de monedele statelor din regiune.

Primele operatiuni au fost realizate la 4,6100 lei/euro, usor sub nivelurile de joi de la ora 17:00, de 4,6155 - 4,6180 lei/euro.

Ulterior, cotatiile au continuat sa scada si cel mai recent nivel tranzactionat a fost 4,6000 lei/euro. In jurul orei 10:10, bancile cotau euro la 4,6020 - 4,6040 lei, cu 1,35 - 1,4 bani sub nivelurile de joi.

"Este posibil sa asistam si la o reactie intarziata a jucatorilor pe cursul leu/euro la declaratia de joi a presedintelui Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, potrivit caruia institutia este pregatita sa ia toate masurile pentru a proteja euro. Declatia lui Draghi a sustinut aprecierea de joi si vineri a valutelor din regiune si este probabil ca astazi sa influenteze si recuperarea leului. Totusi, este posibil ca aprecierea sa fie in continuare sustinuta de unele vanzari de euro indirecte ale BNR. Este greu de spus care este motivul pentru apreciere, pentru ca volumele de tranzactionare sunt in continuare reduse", a afirmat un dealer.

Dupa prima ora a sedintei de la Bucuresti, leul se aprecia cu circa 0,3% in raport cu euro, iar zlotul si forintul se intareau cu cate 0,1% in raport cu moneda europeana.

×