x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.230 de lei, aprobată de Guvern

Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.230 de lei, aprobată de Guvern

13 Dec 2019   •   21:24
Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.230 de lei, aprobată de Guvern
Sursa foto: Lucian Alecu

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat la 2.230 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, de la 2.080 lei în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2 % faţă de luna decembrie 2019, a anunţat, vineri, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Tariful orar pentru un program complet de lucru de 167,333 ore va creşte anul viitor de la 12,43 lei la 13,327 lei.

Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost aprobată vineri de Executiv, iar pentru stabilirea salariului minim s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflaţiei şi creşterea reală a productivităţii muncii pe persoană.

„Este datoria noastră să sprijinim angajaţii cu venituri reduse, iar prin majorarea salariului minim facem acest lucru. În acelaşi timp, decizia asupra procentului cu care va creşte salariul minim trebuie să fie cumpătată şi realistă, astfel încât să asigurăm şi menţinerea echilibrului economic. Creşterea salariului minim brut are impact pozitiv asupra grupului ţintă căruia i se adresează, însă este necesar ca orice modificare să ţină cont de economia reală, mai ales după o perioadă de creşteri succesive accelerate. Majorarea aprobată astăzi de Guvern este una responsabilă, iar decizia a fost luată în urma consultării partenerilor sociali şi pe baza unor calcule care au implicat toate cifrele şi analizele pe care le-am putut accesa din sistemul public”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Actul normativ prevede şi faptul că, începând de anul viitor, pentru persoanele încadrate pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în care nu sunt incluse şi sporurile şi alte adaosuri, se menţine la 2.350 lei lunar.

Nivelul salariului de bază minim brut a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali, fiind organizate două şedinţe ale Consiliului Naţional Tripartit, în 26 noiembrie 2019 şi în 3 decembrie 2019, şi dezbătut în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în data 9 decembrie 2019.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: salariu minim guvern