x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Manarie - Clienti pacaliti la "Exchange"

Manarie - Clienti pacaliti la "Exchange"

de Elena Stan    |    02 Sep 2006   •   00:00
Manarie - Clienti pacaliti la "Exchange"

Tot mai multi clienti sunt pacaliti de informatiile oferite de panourile unor case de schimb valutar.

Din cauza neatentiei cetatenilor si a modului de afisare a tarifelor practicate de casele de schimb valutar, tot mai multi clienti sunt pacaliti. Astfel, daca pe panoul din fata casei de schinb valutar clientul vede scris mare, cu cifre de-o schioapa, pretul de cumparare sau de vanzare pentru euro, dolari sau alte valute, dupa ce schimba constata ca acela era pretul pentru cecurile de calatorie. Surpriza neplacuta este ca tranzactia nu mai poate fi anulata, iar clientul primeste contravaloarea sumei schimbate, insa la un curs mult mai mic decat cel pe care il vazuse afara. Una din casele de schimb valutar care afiseaza tarifele pentru cecurile de calatorie amestecate cu cele de la valuta este Saralex Grup SRL, care are case de schimb in toata tara.

MEDIC PACALIT. "Am fost indus in eroare de anuntul de pe panoul din strada al firmei Saralex Grup, care indica un curs de 3,4900 lei pentru un euro. Devenit suspicios, am intrebat-o de cateva ori pe casiera daca se percepe comision. Mi s-a spus ca nu. Am intrebat-o daca cursul de schimb este intr-adevar 3,4900 lei/euro. Mi s-a raspuns ca da. Atunci am cerut sa schimb 1.665 de euro. Cand mi s-a dat chitanta, am observat ca in loc de 5810,85 lei am primit 5.011 lei. Mi s-a explicat ca 3,4900 este cursul pentru cecuri de calatorie, nu pentru schimb valutar. Am cerut anularea tranzactiei, lucru pe care casiera l-a refuzat, negand ca ne-a oferit informatii false", a explicat Damian Popescu. Contactat telefonic, Alexandru Podgoreanu, patronul caselor de schimb valutar Saralex Grup, a spus ca modul de informare al cetatenilor este perfect legal. "Nu este vina mea ca nu a fost atent la cursul de schimb. Tarifele sunt afisate conform legii. Am vazut inregistrarea video in care clientul se uita la sanii casierei, care are niste sani mai deosebiti, iar dupa aceea a fost nemultumit de suma primita", a explicat Alexandru Podgoreanu.

PLANGERI "In primele sapte luni din 2006 am primit circa 25 de reclamatii de la cetateni cu privire la activitatea caselor de schimb valutar. Principala cauza a plangerilor vizeaza modul inselator de afisare a tarifelor pentru achizitionarea cecurilor de calatorie si a valutelor. Legea nu interzice afisarea valutei alaturi de cecurile de calatorie, iar proprietarii caselor de schimb valutar profita de asta", a explicat Constantin Cerbulescu, directorul executiv al Oficiului pentru Protectia Consumatorului din Bucuresti.

LEGISLATIE. Agentii economici au obligatia de a afisa cursul de vanzare si de cumparare al tuturor valutelor comercializate atat pe panoul extern, cat si pe geam in interior. "Inaltimea minima admisa a literelor si cifrelor pentru afisarea in exteriorul casei de schimb valutar este de 80 de milimetri, grosimea literelor de 10 milimetri, distanta dintre litere de minimum 10 milimetri, iar distanta dintre cuvinte de minimum 20 de milimetri", a declarat Catalin Florin Teodorescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Agentii economici trebuie sa includa comisionul in pret, iar operatiunile de vanzare-cumparare de valuta trebuie inscrise pe acelasi suport sau panou, intr-o culoare contrastanta fata de culoarea de fond a panoului.

SOLUTIE. "Am solicitat autoritatii sa oblige casele de schimb valutar sa puna toate precizarile legate de valuta, cecuri de calatorie si bancnote vechi separat, astfel incat cetatenii sa nu mai fie inselati. In plus, am propus introducerea unei chitante care sa fie semnata de client, ca la banca. In acest mod, omul isi da acordul pentru contravaloarea primita in schimbul valutei schimbate. Banca Nationala a Romaniei si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului trebuie sa gaseasca solutia asezarii tarifelor pe panou", a explicat Constantin Cerbulescu.

RECLAMATII
"Principala cauza a plangerilor vizeaza modul inselator de afisare a tarifelor pentru achizitionarea cecurilor de calatorie si a valutelor. Legea nu interzice afisarea valutei alaturi de cecurile de calatorie, iar proprietarii caselor de schimb valutar profita de asta"
Constantin Cerbulescu
director OPC Bucuresti
PROIECT
"Am solicitat autoritatii sa oblige casele de schimb valutar sa puna toate precizarile legate de valuta, cecuri de calatorie si bancnote vechi separat, astfel incat cetatenii sa nu mai fie inselati"
Constantin Cerbulescu
director OPC Bucuresti

SCHIMB DE STAFETA
In unele birouri de schimb ale Travelex din Bucuresti functioneaza acum firma Bestchange 2006, care a preluat si din practicile vechii firme. Travelex era una dintre cele mai inovative firme ce opereaza case de schimb valutar, aplicand diverse metode prin care isi majoreaza castigul pe seama neatentiei clientilor. Ultima metoda era un joc de cifre intre valorile lirei sterline, euro si dolarului. O lira sterlina este de fapt cumparata de casa de schimb cu valoarea obisnuita pentru moneda euro, iar pentru aceasta se primea contravaloarea dolarului. (Adrian Mihai)

×
Subiecte în articol: economic călătorie schimb valutar