x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Măsurile fiscale discutate de autorități. Ce taxe îi vor împovăra și mai mult pe români

Măsurile fiscale discutate de autorități. Ce taxe îi vor împovăra și mai mult pe români

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2025   •   13:30
Măsurile fiscale discutate de autorități. Ce taxe îi vor împovăra și mai mult pe români

Autoritățile analizează măsuri fiscale dramatice pentru populație, în încercarea de a reduce deficitul bugetar uriaș.

Sunt vizați și angajaţii cu salarii de peste 10.000 de lei. Aceștia ar putea plăti controversata taxă de solidaritate. Totodată, pensionarii care au venituri peste 2.500 de lei ar putea plăti contribuţie la sănătate. 

Comparațiile plastice ale politicienilor

"De ani de zile, noi plătim o pizza medie și mâncăm o pizza mare. Diferența asta trebuie să fie plătită de cineva", spune Nicuşor Dan, preşedintele României.

Comisia Europeană ameninţă cu blocarea fondurilor europene dacă nu venim cu un plan clar până la finalul lunii iunie.

"Situaţia arde, nu avem timp. Nisipul iese din clepsidră, asta e realitatea dramatică", spune Daniel Dăianu, Consiliul Fiscal.

"E un ultim mesaj, pe care trebuie să-l luăm în serios", afirmă și Tanczos Barna, ministrul Finanţelor.

Pachetul de măsuri fiscale 

Printre măsurile analizate de autorități se află și o taxă de solidaritate pe salariile mai mari de 10.000 lei net și creșterea TVA la restaurante, de la 9 la 19%.

Și pensionarii cu venituri peste 2.500 lei ar putea plăti contribuția la sănătate de 10%. Pentru o pensie de 3.000 de lei, de exemplu, asta înseamnă cu 50 de lei în minus. Deocamdată nu există consens în partide pe aceste măsuri.

"Nu vă pot confirma pragul de 2.500 de lei. E una din discuţiile care e pe masă", spune Nicuşor Dan, preşedintele României.

"Probabi, se încearcă o recuperare din pensii a unor sume de bani care au fost acordate ca şi creşteri de pensii", precizează Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Și companiile ar putea fi vizate de măsuri fiscale. Impozitul pe profit ar putea crește de la 16% la 19%, iar cel pe dividende ar urma să ajungă la 16%, adică dublu față de 8%, în prezent.

În plus, autoritățile discută despre listarea la bursă a companiilor de stat și chiar privatizarea Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica.

"Impozitul pe profit de la 16 la 19%  cred că ne va pune într-o poziţie delicată la nivel de regiune, ţările din jurul nostru au cote mult mai mici decât Romania are deja. Ne va dezavantaja din punct de vedere al investiţiilor al companiilor multinaţionale", explică Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Politicienii au încălcat regulile de bază ale economiei

Se discută şi despre tăieri de bonusuri şi concedieri la stat.

"40 de miliarde de lei nu se pot reduce doar pe partea de cheltuieli. Trebuie făcut şi, şi. Şi pe partea de venituri, şi pe partea de cheltuieli", afirmă Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

Acesta spune că politicienii au încălcat regulile de bază ale economiei

"Am asistat la acea mantră. Avem bani la buget pentru creşteri masive de pensii. Fără a spune că acei bani sunt doar pe hârtie. Orice creştere a salariilor mai rapidă decât productivitatea, şi a pensiilor mai rapidă decat salariile este iluzorie in urmatorii ani", precizează Valentin Lazea..

"Așteptările sunt ca, în momentul de față, guvernul să vină cu pachetul care să convingă si agenţiile de rating. Dacă nu convingem, probabilitatea de downgrade e destul de mare", comentează și Ionuţ Dumitru, economist-şef bancă.

Însă România este condusă de un guvern interimar iar formarea unui executiv cu drepturi depline mai durează deoarece partidele politice nu se pun de acord să formeze o coalție de guvernare. 

Ministerul Finanţelor va prezenta liderilor politici un prim draft la măsurilor fiscale, care ar putea suferi însă modificări în urma negocierilor. Proiectul va trece prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament. Noile taxe şi impozite se vor aplica de la 1 iulie 2025, potrivit observatornews.ro.

×